Live

Unirea cu România este soluţia rezolvării crizei energetice din Republica Moldova, spune fostul premier Vlad Filat

Data publicării:
Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova. Foto: Profimedia Images

Reunificarea cu România ar reprezenta soluţia la criza energetică şi economică din Republica Moldova, consideră fostul premier Vlad Filat, în opinia căruia statul trebuie să se asigure nu doar că are acces la resurse energetice, ci şi că cetăţenii îşi permit să le achite, relatează media deschide.md, informează Agerpres.

Filat crede că este o iluzie să se aştepte încheierea războiului şi revenirea preţurilor la perioada dinaintea conflictului.

"Poate este momentul să ne gândim serios şi pragmatic la reunificarea cu România, la un plan comun, instituţionalizat. Împreună am fi nu doar puternici, dar ne-am împăca şi cu istoria în care tot rătăcim fără noimă" a scris Vlad Filat pe o reţea socială.

Potrivit fostului premier, drumul Republicii Moldova spre integrarea în UE este în prezent prins între războiul din Ucraina şi preţul la gaze, care a bulversat nu doar economia, ci şi vieţile oamenilor, iar perspectiva pare a fi una sumbră.

În opinia sa, soluţia nu este în nici un caz revenirea la dependenţa de gazul rusesc, ci dezvoltarea economiei astfel încât cetăţenii şi companiile să-şi poată permite cumpărarea de resurse din altă parte.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Au apărut primele nume. Beneficiarii în cazul miliardului furat din Republica Moldova

Vlad Filat spune că funcția de procuror general a fost „cumpărată ”cu 2 milioane de euro, în 2009

Jumătate de milion de lire sterline, confiscate de la fiul fostului premier moldovean Vladimir Filat

A fost demarată campania de semnături pentru modificarea Constituției: Unirea cu Republica Moldova

Partenerii noștri