Live

Ungaria vinde mai multe tranşe de bonduri în dolari şi euro pentru a acoperi întârzierea fondurilor europene

Data actualizării: Data publicării:
Comisia europeană nu a aprobat deocamdată PNRR-ul Ungariei. Foto: Profimedia Images

Ungaria intenţionează să ofere o serie de bonduri în dolari şi euro pentru a-şi consolida bugetul, deoarece se confruntă cu o potenţială întârziere în accesarea fondurilor europene, transmite Bloomberg. Recent, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a anunţat că deocamdată Comisia Europeană nu aprobă planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările privind statul de drept.

Ţara ar putea vinde bonduri în dolari, cu scadenţa la 10 şi 30 de ani, precum şi bonduri în euro, cu scadenţa la 7 şi/sau 20 de ani, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Luni, Agenţia Ungară pentru Gestionarea Datoriei a majorat plafonul pentru împrumuturile în valută din acest an la 4,5 miliarde de euro (5,3 miliarde de dolari), de la 644 miliarde de forinţi (2,2 miliarde de dolari).

De vânzările de bonduri se vor ocupa BNP Paribas SA, Citigroup Inc, Goldman Sachs Group Inc şi JPMorgan Chase & Co, susţin sursele.

CE nu aprobă planurile de redresare ale Poloniei şi Ungariei din cauza statului de drept

Informaţia vine după ce, vineri, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a anunţat că deocamdată Comisia Europeană nu aprobă planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările privind statul de drept.

''Sper că vom reuşi să facem progrese în viitorul apropiat, dar încă nu suntem acolo'', a spus comisarul european, la o conferinţă de presă după o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din zona euro desfăşurată în oraşul sloven Brdo.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau reformele în justiţie, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement şi juridice declanşate împotriva lor de Comisia Europeană.

Disputele celor două ţări cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea unei legi care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, iar Tribunalul Constituţional polonez a hotărât că măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de Guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale, Polonia contestând astfel întâietatea dreptului UE asupra celui naţional.

Citește și: Ministrul de externe al Ungariei atacă Uniunea Europeană. „Ungaria este împotriva transferului mai multor puteri către Bruxelles”

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană la graniţa cu Ucraina. „Ameninţarea escaladării războiului este mai mare ca niciodată”

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Parlamentul European a validat-o pe Roxana Mînzatu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene

Partenerii noștri