Live

Galerie Foto Unde a fost pus să stea prințul Harry la încoronarea tatălui său, regele Charles al III-lea

Data actualizării: Data publicării:
Prințul Harry a fost ținut la distanță în timpul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea. Foto: Profimedia

Prințul Harry, „oaia neagră” a familiei regale britanice, a participat sâmbătă la ceremonia de încoronare a tatălui său ca rege al Marii Britanii, însă nu s-a aflat deloc sub lumina reflectoarelor. Prințul rebel a fost mai degrabă o prezență discretă, ținut la distanță de fratele și tatăl său.

Harry, Duce de Sussex, a fost prezent sâmbătă la ceremonia de la Westminster Abbey, unde a privit din rândul al treilea cum tatăl său este încoronat drept Regele Charles al III-lea, scrie BBC.

În fața lui, pe rândul al doilea, au stat sora regelui, prințesa Anne, și Ducele de Kent, vărul reginei Elisabeta a II-a. 

Iar în fața lor, în primul rând, au stat fratele său William și Kate, prinț și prințesă de Wales, și copiii lor, prințesa Charlotte și prințul Louis, precum și fratele regelui, prințul Edward, Duce de Edinburgh, și soția lui, Sophie.

BBC mai notează că, la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, care au avut loc tot la Westminster Abbey, prințul Harry a stat în rândul al doilea, direct în spatele regelui Charles al III-lea.

Harry părea relaxat când a sosit la ceremonie și a fost fotografiat stând de vorbă cu verișoarele sale, prințesele Beatrice și Eugenie.

Aceasta se crede că este prima lui întâlnire cu familia după apariția cărții sale de memorii, Spare (Rezerva), care a stârnit un scandal monstru din cauza dezvăluirilor făcute.

În timpul ceremoniei, Harry a urmărit cu atenție desfășurarea evenimentului și a fost văzut rostind alături de ceilalți formula „Dumnezeu să-l apere pe Regele Charles. Trăiască Regele Charles!”.

El a purtat un costum simplu, de zi, nu robă sau uniformă militară și nu a avut niciun rol formal în cadrul ceremoniei.

După ceremonie, prințul Harry a plecat singur în mașină, BBC precizând că nu se cunoaște destinația lui: Palatul Buckingham sau aeroport, deoarece prințul ar dori să se întoarcă în America, pentru ziua fiului său. De altfel, soția sa, Meghan, a rămas în Statele Unite, nu a venit la ceremonia de încoronare a regelui.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Prințul Harry și Meghan Markle au publicat o imagine rară cu copiii lor, pe felicitarea oficială de Crăciun

Regele Charles al III-lea, dezvăluiri într-un nou documentar. De ce i-a fost teamă la ceremonia sa de încoronare

Prințului Harry ironizează zvonurile legate de divorțul de Meghan Markle. „Se pare că am divorţat de 10 sau 12 ori"

Partenerii noștri