Live

Galerie Foto Un tren de ATI va străbate toată Italia pentru a diminua presiunea asupra spitalelor

Data actualizării: Data publicării:
Un tren de ATI a fost dat în funcţiune în Italia. Foto: Profimedia Images

Italia dispune începând de luni de un tren medical complet echipat şi care străbate ţara ca o unitate de ATI pe şine, pentru a diminua presiunea asupra spitalelor atunci când este nevoie. Italia a depășit pragul de 100.000 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.

"Trenul poate circula prin toată Europa, nu există în Europa vreun alt exemplu de astfel de tren, a spus la inaugurarea acestuia consilierul delegat al companiei publice Ferrovie dello Stato (FdS), Gianfranco Battisti,  relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Acest spital pe şine a fost conceput pentru a transfera pacienţi între oraşe. Deşi în primă fază va fi folosit mai ales - dar nu numai - pentru bolnavii de COVID-19, ideea este să fie util şi în cazul unor posibile viitoare dezastre.

Trenul este compus din opt vagoane echipate cu paturi şi echipamente medicale. În trei vagoane au fost amplasate în total 21 de paturi de ATI, celelalte vagoane fiind destinate personalului medical şi transportului echipamentelor tehnice şi a unui sistem independent de alimentare a instalaţiilor medicale.

 

Italia a depășit pragul de 100.000 de decese cauzate de Covid

Tot luni, Italia a depăşit pragul de 100.000 de decese asociate COVID-19, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 318 noi decese, faţă de 207 duminică, în timp ce numărul noilor cazuri pozitive este de 13.902.

Noul premier italian Mario Draghi a avertizat că situaţia se deteriorează odată cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19, dar a promis că în zilele următoare guvernul său va ''intensifica semnificativ'' campania de vaccinare, relatează Reuters.

Cu o populaţie de circa 60 de milioane de locuitori, Italia a administrat până în prezent 5,41 de milioane de doze de vaccin, iar 1,65 de milioane de persoane au primit şi rapelul.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Instalația de încălzire din secția ATI mobilă de la Timișoara s-a defectat. Medicul Musta: ”Am acoperit pacienţii cu plapume”

O unitate mobilă ATI cu 12 paturi va fi instalată la Spitalul de Urgenţă Pitești. În judeţ nu mai sunt locuri la terapie intensivă

În Argeş a fost solicitată o unitate ATI mobilă. Un spital din județ devine spital-COVID

O femeie și-a lăsat copilul în tren

Partenerii noștri