Live

Un proxenet a câştigat alegerile primare republicane organizate în Nevada

Data publicării:
Dennis Hof

Proprietarul unor bordeluri din Statele Unite a câştigat alegerile primare republicane organizate în Nevada, un stat din vestul american, unde prostituţia este parţial autorizată, informează AFP, citată de Agerpres



Dennis Hof, în vârstă de 71 de ani, căruia îi place să se compare cu preşedintele american Donald Trump, l-a învins în această săptămână pe deputatul în funcţie James Oscarson în alegerile primare organizate într-un district rural conservator din Nevada, promiţând scăderi de impozite şi apărarea dreptului de a deţine arme de foc.

Partidul Republican a anunţat însă că nu îl va sprijini, fapt salutat de Dennis Hof, un om de afaceri nonconformist, care a spus că reprezentanţii acestei formaţiuni politice din Camera Reprezentanţilor din Nevada sunt „stupizi" şi „incompetenţi din punct de vedere politic".

Dennis Hof se va confrunta în noiembrie cu democrata Lesia Romanov pentru funcţia de deputat din partea comitatului Nye în parlamentul statului american Nevada. Rivala lui a mizat în campania ei electorală pe educaţie şi pe buna gestionare a fondurilor publice şi a resurselor naturale.

Politicianul, fost angajat al Poştei americane, care a deschis apoi mai multe benzinării şi restaurante, dar şi şapte bordeluri, a fost vedeta unei emisiuni TV de tip reality-show difuzată pe postul HBO, care descria viaţa prostituatelor din unul dintre stabilimentele sale.

El a publicat şi un volum de memorii, al cărui titlu - The art of the pimp (Arta proxenetului) - face aluzie la un bestseller al preşedintelui Donald Trump, The art of the deal.

La fel ca preşedintele american, Dennis Hof excelează în arta autopromovării şi s-a descris pe site-ul campaniei sale electorale ca un om de afaceri care se bucură de un succes „ENORM".

Criticii lui au reamintit faptul că politicianul a fost acuzat - la fel ca Donald Trump - de agresiune sexuală, deşi nu a fost pus niciodată oficial sub acuzare şi neagă acuzaţiile ce i-au fost aduse.

Alţii îl taxează de oportunist, remarcând faptul că Dennis Hof a susţinut-o în 2016 pe democrata Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale americane, folosind adeseori sloganul „prostituatele o susţin pe Hillary".

Nevada este singurul stat american în care prostituţia este autorizată, bordelurile fiind legale doar în anumite zone rurale. Ea nu este permisă însă în Las Vegas, oraşul cazinourilor şi al prostituţiei ilegale din Statele Unite.

Lesia Romanov a declarat pentru The New York Times că speră că victoria obţinută în alegerile primare de Dennis Hof îi va mobiliza în favoarea ei pe alegători, inclusiv pe republicanii reticenţi la ideea de a vota pentru un bărbat care trăieşte din exploatarea femeilor în plin avânt al mişcării #MeToo, care denunţă violenţele sexuale, şi în contextul în care dezbaterile despre posibilitatea de a interzice prostituţia în Nevada sunt mai aprinse ca oricând.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri