Live

Un nou val al pandemiei de Covid în Danemarca, la o lună după ce autoritățile au ridicat toate restricțiile

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Autorităţile sanitare din Danemarca s-au arătat îngrijorate, vineri, de riscul ca spitalele să fie copleşite în următoare perioadă de înmulţirea cazurilor de COVID-19. În urmă cu o lună în Danemarca au fost ridicate ultimele restricţii impuse de pandemia de coronavirus, inclusiv obligativitatea certificatului verde. 

''Cu riscul de COVID-19, al gripei şi altor boli infecţioase, riscăm să supraîncărcăm spitalele (...) Deja constatăm că spitalele ţării sunt foarte încărcate şi personalul sub presiune'', a atenţionat directorul Agenţiei naţionale de sănătate.

Vineri au fost confirmate pentru a doua zi consecutiv peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu circa 5,8 milioane de locuitori.

Lider în introducerea certificatului verde încă din primăvară, Danemarca a scos acest document din circulaţie pe 10 septembrie, când numărul noilor cazuri de COVID-19 era de patru ori mai mic decât în prezent, relatează AFP, citată de Agerpres.

Având în vedere noile evoluţii, Ministerul Sănătăţii a anunţat că ''a cerut Comisiei privind epidemiile să evalueze măsurile pertinente pe care le-ar indica în situaţia actuală''.

Circa 85,9% dintre cei cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulți bani în apărarea Groenlandei, după ce Donald Trump a reafirmat dorința de a cumpăra teritoriul

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Franța a dublat producția de obuziere Caesar pentru a accelera livrările pentru Ucraina

Zelenski: Ucraina a primit al doilea lot de avioane de luptă F-16 din Danemarca

Partenerii noștri