Un membru al guvernului de ocupație din Herson spune că regiunea va fi anexată la Rusia „aproape de anul viitor”
Un așa-zis oficial al adminstrației civilo-militare pro-ruse din regiunea ocupată Herson a declarat, sâmbătă, pentru Reuters, că luptele care se dau în regiune afectează planurile pentru alipirea regiunii ocupate de invadatori la Rusia și că o decizie în acest sens va fi luată „aproape de anul viitor”.
Kirill Stremusov, șef adjunct al așa-zisei administrații civilo-militare a Herson-ului spune că procesul de alipire la Rusia ar putea să implice și organizarea unui referendum, revenind, astfel, asupra unei declarații antrioare, conform căreia un plebiscit „nu va fi necesar” pentru ca regiunea ocupată să fie anexată la Rusia.
„Nu se va întâmpla până în toamnă. Pregătim un sistem administrativ iar până aproape de anul viitor vom vedea care este situația”, a spus Stremusov.
La mijlocul lunii mai, același Stremusov declara pentru presa de stat rusă că Herson, regiune aflată la nord de Crimeea, și ocupată de invadatori, „va cere” lui Vladimir Putin să o încorporeze în Rusia până la sfârșitul lui 2022 și „nu va fi niciun referendum”.
Serviciile ucrainene și occidentale au spus încă din martie că există o posibilitate semnificativă ca Rusia să vrea să anexeze rapid Herson, așa cum a făcut și cu Crimea în 2014.
Un politician de mică anvergură în trecut, cunoscut pentru vlog-urile antivacciniste înainte de venirea trupelor rusești, Stremusov face echipă cu un fost primar pro-rus al Herson-ului, Volodimir Saldo pentru „a administra” regiunea în timp ce ea e ocupată de ruși.
Și Saldo și Stremusov sunt condamnați în Ucraina pentru trădare de țară.
Deși trupele rusești din Crimea au ocupat Herson din primele zile ale războiului, invadatorii nu au reușit să mai avanseze, lovindu-se de o rezistență acerbă a ucrainenilor în orașul Mikolaiv, din apropiere. Linia frontului în această zonă nu s-a mai mișcat din martie.
Stremusov a dat declarațiile din biroul său din Herson, în spatele său fiind un portret al dictatorului rus și un steag al Rusiei.
Ocupanții și colaboraționiștii din Herson se grăbesc în ultimele săptămâni să incorporeze de facto regiunea la Rusia – miercuri, Putin a semnat un decret prin care locuitorii din Herson și regiunea vecină, Zaporojie, să poată să obțină rapid cetățenia rusă, iar anterior, rușii au forțat transformarea rublei în monedă oficială.
Băncile ruse și operatorii de telefonie mobilă și-au anunțat planuri de a începe operațiuni în regiune, iar televiziunile ucrainene au fost înlocuite de cele de propagandă rusă.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News