Live

Un istoric susține că a descoperit benzi desenate din 1944 care prezintă atrocităţi naziste. Desenele erau vândute pe internet

Data actualizării: Data publicării:
Deținuții din lagărul de exterminare de la Auschwitz erau înseamnați cu numere. Foto: Profimedia Images

Un istoric olandez susţine că ar fi descoperit cel mai vechi exemplu de bandă desenată ce descrie condiţiile din lagărele de concentrare şi care făcea parte dintr-o încercare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de a scoate în evidenţă acţiunile reprobabile ale naziştilor. Acesta ar fi găsit desenele după ce au fost scoase la vânzare pe internet de un comerciant din Statele Unite.

Intitulate "Nazi Death Parade", benzile desenate din 1944 prezintă reprezentări realiste, bazate pe relatări ale martorilor, cu persoane transportate în vagoane pentru vite, oameni ucişi în camere de gazare echipate să semene cu duşuri şi arderea ulterioară a cadavrelor în cuptoare.

Kees Ribbens, profesor la Institutul pentru Studierea Războiului, Holocaustului şi Genocidului (NIOD) din Ţările de Jos, a declarat joi pentru DPA că a descoperit desenele după ce acestea au fost scoase la vânzare pe internet de un comerciant din Statele Unite. A fost demarat un studiu asupra acestora.

Desenele i-au aparţinut lui August Maria Froehlich, un emigrant din Statele Unite care şi-ar fi bazat lucrarea pe mărturii ale soldaţilor sovietici după ce aceştia au fost eliberaţi dintr-un lagăr de concentrare din Majdanek.

Benzile desenate ar fi prezentat opiniei publice acţiunile regimului nazist

Benzile desenate au fost publicate în încercarea de a prezenta opiniei publice acţiunile regimului nazist pentru că ''atunci când cuvintele nu îşi ating ţinta, uneori desenele o fac''.

Cu toate acestea, artistul nu a descris victimele ca fiind evrei, iar Ribbens presupune că acest lucru poate fi explicat printr-o încercare de a evita o reacţie antisemită.

Relatări cu privire la acţiunile de anihilare a evreilor s-au scurs din Europa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă publicul larg nu a dat crezare multora dintre acestea. Abia la apariţia relatărilor după înfrângerea Germaniei opinia publică a înţeles realitatea.

Ribbens a declarat că există şi alte reprezentări cu lagăre de concentrare şi nazişti sadici în benzile desenate din anii 1940, însă multe dintre acestea erau clişee şi nu demonstrau încercările sistemice de exterminare a evreilor.

În anii următori, benzile desenate au fost folosite pentru a evidenţia ororile Holocaustului, cel mai faimos fiind ''Maus'', de Art Spiegelman, din anii 1980, un roman grafic care spune povestea Holocaustului şi în care şoarecii îi reprezintă pe evrei, iar pisicile pe nazişti.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea lui Wojtek: ursul „soldat” al armatei poloneze în Al Doilea Război Mondial

Disputa care amenință să distrugă relațiile dintre Ucraina și unul dintre cei mai mari aliați ai săi în lupta contra Rusiei

Epava „navei-fantomă a Pacificului”, singurul distrugător american capturat de japonezi în al Doilea Război Mondial, a fost găsită

Donald Tusk, la 85 de ani de la invadarea Poloniei, acum inundată: Nu vă speriați dacă trupele germane ajung în orașul vostru

Partenerii noștri