Live

Un fost diplomat american, despre discuțiile secrete dintre SUA și Rusia: Dacă ar pierde Crimeea, ar recurge la arme nucleare tactice

Data actualizării: Data publicării:
Dacă ar exista sprijin în rândul elitei pentru a aduce un alt lider la putere, "înlăturarea lui Putin nu ar fi imposibilă", a precizat un fost oficial american, sub anonimat.

Foști înalți oficiali americani din domeniul securității naționale poartă discuții diplomatice secrete cu oficiali de rang înalt ai Kremlinului. The Moscow Times a vorbit cu unul dintre cei implicați în dialogul ce are loc pe canale diplomatice secundare. Fostul diplomat al SUA a relatat că pierderea Crimeei i-ar putea determina pe ruși să recurgă la arme nucleare tactice. Totodată, el a spus că Serghei Lavrov a participat la o întâlnire cu americanii pentru a demara negocieri cu privire la războiul din Ucraina și a explicat că unele elite ruse nu și-au dorit să intre in conflict, dar acum nu își pot asuma o înfrângere umilitoare.

La începutul lunii iulie, NBC a relatat despre existența acestor discuții efectuate prin intermediul canalelor neoficiale (diplomacy track 1.5), prin care ambele părți s-au reunit și s-au angajat în schimburi de informații discrete, pentru a iniția negocieri. Aceste discuții secrete permit ambelor laturi să înțeleagă liniile roșii ale celeilalte părți și să atenueze potențialele conflicte, fiind o legătură esențială pentru negocierile guvernamentale oficiale (diplomacy track 1) și dialogurile neoficiale, purtate de specialiști sau experți (track 2).

"Există o nevoie urgentă de a purta discuții prin intermediul canalelor neoficiale, atunci când comunicarea se închide, așa cum s-a întâmplat acum", a declarat fostul diplomat, sub rezerva anonimatului.

Întâlnirile dintre SUA și oficialii de la Kremlin au avut loc de două ori pe lună, cel puțin, adesea în format online.

"Am fost în Moscova cel puțin o dată la trei luni", a mai declarat fostul oficial.

În ceea ce privește disponibilitatea Kremlinului de a așeza cărțile pe masă, fostul oficial a declarat: "Ni s-a oferit un oarecare acces la maniera de gândire a Kremlinului, deși nu atât de mult pe cât ne-am fi dorit."

Rușii nu știu exact ce vor, dar știu că nu vor să fie umiliți

Din discuțiile cu înalți oficiali și consilieri ai Kremlinului, acesta spune că rușii i-au lăsat impresia că nu erau în măsură să spună răspicat ce doresc și ce nevoi au.

"Ei nu știu cum să definească victoria sau înfrângerea. De fapt, unele dintre elitele cu care am vorbit nu și-au dorit vreodată inițierea războiului, spunând chiar că a fost o greșeală totală", a explicat acesta.

"Dar acum sunt în război - iar confruntarea cu o înfrângere umilitoare nu este o opțiune pentru acești oameni", a mai spus reprezentantul SUA la negocieri.

"Noi am arătat clar că SUA erau pregătite să abordeze constructiv preocupările de securitate națională ale Rusiei", a adăugat fostul oficial, care s-a delimitat de linia de comunicare oficială a SUA de izolare și falimentare a Rusiei, pentru a o împiedica să își continue războiul împotriva Ucrainei.

"O încercare de a izola și de a schilodi Rusia până la umilire sau colaps ar face aproape imposibilă negocierea - vedem deja acest lucru în reticența oficialilor de la Moscova", a spus el.

"Am subliniat că SUA au nevoie și vor continua să aibă nevoie de o Rusie suficient de puternică pentru a crea stabilitate la periferia sa. SUA doresc o Rusie cu autonomie strategică pentru ca SUA să își îndrepte eforturile diplomatice către Asia Centrală. Noi, în SUA, trebuie să recunoaștem că o victorie totală în Europa ar putea să ne afecteze interesele în alte zone ale lumii", a explicat diplomatul american.

"Puterea rusă nu este neapărat un lucru rău", a mai subliniat acesta.

Ruperea totală a legăturilor China-Rusia nu este realistă

În ceea ce privește aprofundarea relației Rusiei cu China, fostul oficial a recunoscut că ruperea completă a legăturilor dintre Moscova și Beijing nu este realistă.

Cu toate acestea, trebuie făcute eforturi pentru a limita amploarea acestei relații, a susținut el.

Obiectivul Washingtonului este de a găsi un echilibru care să prevină o consolidare copleșitoare a puterii rusești, favorizând în același timp oportunitățile diplomatice în Asia, unde Moscova joacă un rol semnificativ.

"Acest lucru nu înseamnă că abandonăm Ucraina sau Europa", s-a grăbit să precizeze fostul oficial.

"Mai degrabă, vrem să găsim modalități de a garanta independența Ucrainei, fâcând din Rusia un actor mai creativ în cadrul securității europene".

Administrația Biden a ignorat Rusia, care a devenit resentimentară

Atât SUA, cât și Rusia ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă imaginație strategică în deceniile care au urmat prăbușirii Uniunii Sovietice, a mai argumentat oficialul. În ultimii ani, Moscova a devenit deosebit de resentimentară după ce administrația Biden nu a prioritizat eforturilor de refacere a legăturii dintre SUA și Rusia, recunoscută a fi tensionată.

Astfel, administrația Biden a realizat - prea târziu - că Rusia a căutat să fie luată în serios, iar întărirea sa militară la granițele Ucrainei în 2021 a fost o tactică pentru a atrage atenția.

"A existat o lipsă acută de dialog susținut între SUA și Rusia cu privire la securitatea europeană", a declarat fostul oficial, "iar negocierile de la începutul anului 2022, înainte de invazia la scară largă, ar fi trebuit să rămână confidențiale, dar rușii au scurs detalii. Acest lucru a determinat ca procesul de negociere să fie mult mai dificil", a mai explicat acesta.

Rusia și Ucraina nu vor avea alternativă și vor trebui să inițieze dialog

Cu toate acestea, el a recunoscut că, indiferent cât de multe eforturi ar face SUA, mai devreme sau mai târziu, Rusia și Ucraina vor trebui să se așeze împreună la masa negocierilor.

"Am sugerat înființarea mai multor canale diplomatice pentru a satisface voința tuturor părților implicate", a spus el.

"În primul rând, trebuie să existe un canal serios SUA-Rusia, deoarece acestea sunt singurele două țări suficient de puternice pentru a negocia securitatea în Europa. Trebuie să existe, desigur, un canal între Ucraina și Rusia, un altul între Rusia și UE și unul între Rusia și Sudul global", a mai precizat.

În timpul discuțiilor, a devenit evident că șansele Ucrainei de a-și recâștiga teritoriile ocupate erau extrem de reduse. Crimeea rămâne o chestiune deosebit de controversată, deoarece Ucraina își afirmă intenția de a recupera regiunea anexată de Rusia în 2014.

Pierderea Crimeei ar conduce la utilizarea armelor nucleare tactice

"Dacă Rusia s-ar gândi că ar putea pierde Crimeea, ar recurge aproape sigur la arme nucleare tactice", a spus acesta.

El a precizat că Washingtonul s-a oferit, de asemenea, să ajute la desfășurarea unor referendumuri corecte în teritoriile ocupate de Rusia din Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, în care locuitorii să voteze dacă doresc să facă parte din Ucraina sau din Rusia.

Se pare că Rusia a refuzat această ofertă și a anexat teritoriile în septembrie 2022, în urma unor alegeri considerate pe scară largă un simulacru.

Fostul diplomat a declarat că discuțiile secrete trec printr-o fază de impas: "În diplomația rusă, totul este acum legat, totul este construit în jurul războiului, ceea ce face imposibilă orice formă productivă de diplomație".

El mai arată că elita rusă este mai permeabilă în ansamblu, însă Putin rămâne principala problemă în calea oricărui avans.

"Putin este principalul obstacol în calea oricărui progres. Administrația americană a făcut cel puțin o încercare de a vorbi cu Kremlinul, dar Putin însuși a refuzat", a precizat fostul oficial, care crede că Washingtonul "ar trebui să ajungă la elita rusă care este împotriva războiului și să poarte discuții cu aceasta".

Dacă ar exista sprijin în rândul elitei pentru a aduce un alt lider la putere, "înlăturarea lui Putin nu ar fi imposibilă", a conchis acesta.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri