Live

Un copil de 7 ani a murit după ce s-a infectat cu o amibă care se hrănește cu creierul uman

Data actualizării: Data publicării:
Naegleria fowleri, amiba care se hrănește cu creierul uman. Foto: Profimedia Images

Un copil din California a murit după s-ar fi infectat cu o amibă din apa unui lac. Întâlnită în ape dulci și numită Naegleria fowleri, amiba se hrănește cu creierul uman și de cele mai multe ori provoacă decesul. Băiețelul de șapte ani a ajuns la spital cu dureri severe de cap și cel mai probabil, spun medicii, apa contaminată i-a pătruns în organism prin nas și gură, provocându-i leziuni grave la nivelul creierului, relatează nbcnews.com.

David Pruitt, în vârstă de 7 ani, din regiunea Tehama, a murit pe 7 august, după ce a ajuns la spital și a fost diagnosticat cu meningoencefalită primară amoebiană.

Băiatul a fost dus de urgență la spitalul din apropierea locuinței pe 30 iulie, iar pentru că starea sa se agrava a fost transportat cu un elicopter la Centrul Medical al Universității Davis din California. Copilul a ajuns în mâinile medicilor cu leziuni severe ale creierului, iar la scurt timp a decedat. 

Infecția cu Naegleria fowleri este extrem de rară și au existat doar 10 cazuri raportate în California din 1971, au declarat reprezentanții Agenției pentru Servicii de Sănătate a regiunii Tehama, într-un comunicat de presă. Potrivit medicilor, cel mai probabil băiatul s-a infectat într-un lac din zona în care locuia. 

Oficialii instituției de sănătate publică din Tehama nu au oferit mai multe detalii despre incident, iar părinții băiatului au refuzat să vorbească despre cele întâmplate, după ce au fost contactați de reprezentanți ai Associated Press. Singura declarație publică a fost făcută de mătușa copilului, Hayley, care a precizat că ea și familia „vor ca oamenii să fie conștienți de această amibă și de semnele bolii”.

Parazitul, numitt Naegleria fowleri, intră în corpul uman prin intermediul apei contaminate care este inhalată pe nas sau pe gură în timpul înotului, potrivit Centrului pentru Control și Prevenire a Bolilor (CDC). De asemenea, poate fi prezent și într-o piscină care nu a fost tratată în mod adecvat cu clor, au mai precizat medicii. 

„Odată ce amiba intră în nas, aceasta se deplasează către creier unde provoacă meningoencefalită primară amoebiană (PAM). Aceasta este de obicei fatală”, au explicat reprezentanții Centrului pentru Control și Prevenire a Bolilor din SUA. 

Primele simptome sunt durerile de cap severe, febră, greață și vărsături. Pe măsură ce infecția cu amiba se agravează, persoanele pot prezenta convulsii sau halucinații, potrivit CDC.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi informații în cazul băiatului mort la spitalul din Târgu-Jiu. Discuțiile chirurgilor privind operarea de urgență a copiilor

Escroci costumați în urși au distrus mai multe mașini de lux ca să încaseze banii din asigurări. Un biolog i-a dat de gol

Val de anchete în Târgu Jiu, după moartea băiatului de 16 ani în camera de gardă. Ce spune medicul acuzat că nu a vrut să îl opereze

„Damele de control” care testează loialitatea bărbaților. Femeile sunt plătite de cliente care vor să vadă dacă partenerii le înșală

Partenerii noștri