Live

Un cadavru infectat cu Covid-19 a fost adus de valuri pe o plajă din Vanuatu, iar micul stat, ferit de boală, a acționat imediat

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Mario Tama/Getty Images

Un stat insular din oceanul Pacific a interzis călătoriile în afara insulei sale principale timp de trei zile, după ce un cadavru adus de valuri la mal a fost depistat pozitiv cu COVID-19, informează CNN, care citează Radio New Zealand (NZR).

Cadavrul aparținea unui pescar filipinez și a fost descoperit pe 11 aprilie pe o plajă din Vanuatu aflată în apropierea capitalei Port Vila.

În acea zi, comandantul unui petrolier care naviga sub pavilion britanic a descoperit că un membru al echipajului lipsea când nava a părăsit Port Vila. Potrivit NZR, autoritățile din Vanuatu au cerut petrolierului să se întoarcă la țărm și au pornit o operațiune de căutare.

După ce cadavrul marinarului a fost găsit pe plajă, autoritățile locale au sechestrat petrolierul. Trupul a fost transportat la morgă și un test efectuat ulterior pentru COVID-19 a confirmat prezența bolii.

Nu se știe dacă bărbatul a murit după ce s-a infectat cu COVID-19 sau cum trupul lui a ajuns la țărm.

Vanuatu a avut doar trei cazuri de coronavirus

Majoritatea națiunilor insulare din Pacific au raportat doar câteva cazuri de coronavirus, iar Vanuatu - unde trăiesc 300.000 de oameni - s-a aflat în aceeași situație, raportând doar 3 cazuri de COVID-19, potrivit Universității Johns Hopkins. Țara a raportat primul său caz în noiembrie 2020 și alte două în martie 2021.

Potrivit premierului Bob Loughman, interdicția de călătorie este în vigoare cât timp autoritățile efectuează ancheta epidemiologică și caută persoanele cu care bărbatul ar fi intrat în contact. Până acum, 16 oameni au fost puși în carantină, majoritatea fiind polițiști sosiți pe plajă la găsirea cadavrului.

Autoritățile îi îndeamnă pe localnici să se testeze, deși recunosc că riscul de trasmitere în comunitate a fost redus, transmite NZR.

Liderul Opoziției, Ralph Regenvanu, a scris pe Twitter că deși guvernul din Vanuatu a impus în mod admirabil "reguli stricte de carantină în toate porturile din țară", nu a prevăzut cazul în care un cadavru infectat cu COVID-19, adus de valuri la mal, ar fi pus în "singura morgă din țară unde oamenii se adună în fiecare zi să-și jelească morții".

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în Insulele Vanuatu

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Un cutremur puternic, de 7,3 grade pe scara Richter, a zguduit Vanuatu. Mai multe case au fost avariate, inclusiv Ambasada SUA

Cutremur puternic de magnitudine 6,3 în arhipelagul Vanuatu

Partenerii noștri