Un bărbat care a dispărut după ce a plecat cu mașina de acasă a fost găsit în stomacul unui rechin
Rămășițele unui bărbat care a dispărut luna aceasta au fost găsite înăuntrul unui rechin, informează Sky News. Diego Barria, tată a trei copii, fusese văzut ultima oară pe data de 18 februarie la volanul unei mașini de teren în apropiere de provincia Chubut din sudul Argentinei.
Doi pescari au raportat duminică dimineața că au prins trei rechini din specia Galeorhinus galeus în apropiere de locul în care a fost găsit vehiculul abandonat al lui Barria.
Pescarii au mai spus că, „atunci când curățau [rechinii], aceștia au descoperit rămășițe umane în unul dintre ei”.
Familia lui Barria a recunoscut victima cu ajutorul „tatuajului care apărea pe una dintre rămășițele sale”. Poliția trebuie însă să finalizeze testele ADN pentru a-i confirma oficial identitatea.
„Presupunem că Diego a avut un accident și investigăm dacă a fost implicat un alt vehicul”, a spus Daniela Millatruz, ofițerul care se ocupă de acest caz.
Cristian Ansaldo, șeful departamentului de poliție din orașul Comodoro Rivadavia, a spus că rechinul are o lungime de 1,5 metri și că, cel mai probabil, Barria „a avut un accident” în urma căruia „a fost târât.”
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News