Live

Un bărbat a trebuit să aleagă dacă să-și salveze fiul sau părinții. "Totul s-a întâmplat atât de repede. I-am văzut murind"

Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat a trebuit să aleagă dacă să-și salveze fiul sau părinții. FOTO: Profimedia Images

Tayeb ait Ighenbaz a fost forțat să aleagă dacă să-și salveze fiul de 11 ani sau părinții, atunci când aceștia au rămas prinși sub dărâmături după cutremurul din Maroc. Bărbatul spune că și acum este marcat de decizia pe care a trebuit să o ia, scrie BBC.

Tayeb era cu soția, cei doi copii și părinții, vineri seară, în mica lor casă de piatră, în momentul cutremurului. Acum, casa e o ruină.

Printre dărâmături, el arată locul unde s-a produs tragedia. „Acolo erau. Totul s-a întâmplat atât de repede. Când s-a întâmplat cutremurul am fugit cu toții la ușă. Tatăl meu dormea ​​și i-am strigat mamei să vină, dar ea a rămas în urmă să-l aștepte", își amintește el.

În partea opusă erau soția și fiica lui. La scurt timp, Tayeb și-a găsit fiul și părinții prinși sub moloz. A povestit că a văzut mâna fiului său ieșind printre dărâmături. Știa că trebuie să ia o decizie rapid și s-a îndreptat spre fiul lui, Adam, începând să sape cu disperare pentru a-l scoate afară.

Când s-a întors către părinții săi, care erau prinși sub o lespede mare de piatră, a văzut că era prea târziu pentru ei.

„A trebuit să aleg între părinții mei și fiul meu. Nu mi-am putut ajuta părinții pentru că peretele a căzut peste ei. E atât de trist. Mi-am văzut părinții murind.", a povestit bărbatul, printre lacrimi, în timp ce îi arată reporterului BBC câteva pete pe care le are pe blugi și despre care spune că sunt de la sângele părinților săi. Nu a mai putut să se schimbe de la cutremur, pentru că toate hainele i-au rămas printre dărâmături, în casă.

Acum, familia locuiește cu mai multe rude corturi improvizate, aproape de fosta lor casă. Tayeb spune că toți banii lui erau în casă și că majoritatea caprelor lui au murit în urma dezastrului.

"Este ca și cum ai trăi o viață nouă. Fără părinți, fără casă, fără mâncare, fără haine. Am 50 de ani acum și trebuie să o iau de la început”, declară el, în timp ce își amintește sfaturile primite de la părinți: „Întotdeauna au spus: aveți răbdare, munciți din greu, nu renunțați niciodată”.

Fiul său, Adam alergă spre tatăl lui și îl îmbrățișează. „Tata m-a salvat de la moarte”, spune el zâmbind.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în Insulele Vanuatu

Cutremur în România, miercuri după-amiază

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Un cutremur puternic, de 7,3 grade pe scara Richter, a zguduit Vanuatu. Mai multe case au fost avariate, inclusiv Ambasada SUA

Partenerii noștri