Video&Foto Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan. 67 de oameni se aflau la bord. 32 au supraviețuit. Posibila cauză a tragediei
Un avion Embraer care zbura din Azerbaidjan spre Rusia s-a prăbușit miercuri în apropierea orașului Aktau din Kazahstan cu 62 de pasageri și cinci membri ai echipajului la bord, au anunțat autoritățile kazahe, transmite Reuters.
ACTUALIZARE 12:30 Cel puţin 32 de persoane au fost salvate, iar operaţiunile sunt în curs de desfăşurare, au anunţat autorităţile kazahe, relatează Reuters. Cu toate acestea, au fost raportate şi decese, inclusiv piloţii aeronavei.
„Potrivit informaţiilor iniţiale deţinute de partea azeră, la bord se aflau 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului”, a comunicat Ministerul kazah al Transporturilor într-un comunicat de presă preluat de AFP. La rândul său, Azerbaijan Airlines a precizat că este vorba despre o aeronavă Embraer 190 care „a efectuat o aterizare de urgenţă”.
Anterior, agenţia de ştiri Tengrinews preluată de agenţia germană de presă a relatat că 22 de persoane au fost duse la spital.
Avionul Embraer 190 a încercat o aterizare de urgenţă la Aktau, în sud-vestul Kazahstanului, după ce s-a ciocnit cu un stol de păsări, a relatat Azertag, citând primele rapoarte ale companiei aeriene.
Aeroportul din Groznâi ar fi fost închis din cauza ceţii, forţând aeronava să devieze spre Mahacikala, capitala republicii ruse Daghestan.
Aktau, pe ţărmul estic al Mării Caspice, este situat la aproximativ 200 de kilometri de Mahacikala, pe ţărmul vestic.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis condoleanţe omologului azer Ilham Aliev pentru pierderile de vieţi omeneşti în accidentul de miercuri.
„Din păcate, preşedintele Azerbaidjanului a fost nevoit să părăsească Sankt Petersburg (unde a avut loc un summit regional). Putin l-a sunat deja şi şi-a exprimat condoleanţele în legătură cu prăbuşirea avionului azer la Aktau”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Reuters.
ACTUALIZARE 10:45 Autoritățile kazahe au anunțat că 27 de persoane au supraviețuit.
Cauza prăbușirii avionului Azerbaijan Airlines: aeronava, lovită de antiaeriana cecenilor
Un avion Swiss Air de pe ruta București - Zurich a aterizat de urgență în Austria
Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria
Care sunt destinațiile la modă printre români pentru „day trip-uri”
Un avion a deversat în zbor carburantul, iar pe internet au apărut imediat teoriile conspirației
Avion prăbușit în Brazilia. Care ar putea fi cauza care a dus la tragedia aviatică
Un avion Boeing și-a pierdut o roată în timp ce decola de pe aeroportul din Los Angeles
Biletele de avion se vor scumpi din nou în această vară
Avionul care trebuia să aducă echipa națională în țară s-a stricat
Kazakh media reports that the plane flying from Baku to Grozny crashed at Aktau airport.
— Портал Blog-Club.org (@blogclub_org) December 25, 2024
Before that, the plane made several circles over the airport. pic.twitter.com/rbcxjejFxR
O înregistrare video a prăbușirii arată cum avionul, care era operat de Azerbaidjan Airlines, izbucnește în flăcări în momentul în care lovește solul și apoi se ridică un fum negru gros.
Ministerul pentru Situații de Urgență al țării din Asia Centrală a afirmat că serviciile de pompieri au stins incendiul și că supraviețuitorii erau tratați la un spital din apropiere.
Azerbaidjan Airlines a declarat că aeronava Embraer 190, cu numărul de zbor J2-8243, zbura de la Baku la Groznîi, capitala Ceceniei din Rusia, dar a fost nevoită să efectueze o aterizare de urgență la aproximativ 3 km de orașul kazah Aktau.
Autoritățile din Kazahstan au declarat că au început să analizeze posibile scenarii ale celor întâmplate, inclusiv o problemă tehnică, a relatat agenția rusă de știri Interfax.
--știrea inițială--
Avionul Azerbaidjan Airlines se îndrepta de la Baku spre Groznîi, în Cecenia rusă, dar a fost redirecționat din cauza ceții din Groznîi, au precizat agențiile de presă.
Înainte de prăbușire, avionul a făcut mai multe ture în cerc deasupra aeroportului. Avionul aparținea Azerbaijan Airlines.
⚡️The cause of the plane crash in Aktau was, preliminarily, a collision with a flock of birds, — the airline.
— ★V141NG★🏴☠️ 𝕏 (@inexorable_swe) December 25, 2024
Only 6 survived, extremely seriously
More than 60 Russians were preliminarily believed to be on board the Azerbaijan Airlines plane that crashed in Kazakhstan.
Flight… pic.twitter.com/yPJOppFvKe
Presa kazahă a declarat că 105 pasageri și cinci membri ai echipajului se aflau la bord, transmite Reuters.
Ministerul a declarat că serviciile de urgență încearcă să stingă un incendiu la locul accidentului.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News