Live

Zelenski: Ucraina va fi în Uniunea Europeană. Şi vom obţine asta, în special, prin transformarea ţării noastre

Data publicării:
Zelenski spune că Ucraina va fi în Uniunea Europeană. „Vom obţine asta, în special, prin transformarea ţării noastre”. Foto: Captură YouTube

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se arată încrezător că Ucraina va fi în Uniunea Europeană, arătând că acest rezultat va fi obţinut printr-o transformare internă a ţării, una în interesul poporului. ”Pentru Ucraina, UE înseamnă securitate economică şi stabilitate socială şi pentru UE Ucraina înseamnă o întărire a întregii comunităţi”, afirmă el.

Zelenski a afirmat, în mesajul transmis marţi seară, că în această zi a avut mai multe şedinţe, inclusiv cu serviciile de informaţii, fiind discutate subiecte sensibile legate de protecţia oamenilor, fără a oferi detalii.

El a adăugat că sunt pregătite evenimente în luna noiembrie, când este atât aniversarea începutul Revoluţiei Demnităţii, cât şi comemorarea Holodomor-ului.

Preşedintele Ucrainei a subliniat că o atenţie specială este acordată, zilnic, relaţiilor cu Uniunea Europeană.

„Mâine este o zi importantă. Aşteptăm concluziile istorice ale UE – un raport asupra implementării de către Ucraina a recomandărilor Comisiei Europene. Pregătim deja paşii care urmează după acest raport. Munca legislativă, întărirea instituţiilor statului. Ucraina a progresat mult în reconcilierea cu Uniunea Europeană şi ţara noastră este pe deplin conştientă că a deveni membră a Uniunii Europene este o decizie politică a tuturor ţărilor care se află deja în comunitate şi care vor să vadă un nou stat în Uniunea Europeană, dar înseamnă şi munca acelui stat”, a declarat el.

Zelenski a explicat că se lucrează la a aduce standardele şi procedurile UE mai aproape de Ucraina şi a le adopta.

„Ucraina va fi în Uniunea Europeană. Şi vom obţine asta, în special, prin transformarea ţării noastre – o transformare internă care este cu siguranţă în interesul poporului nostru. Pentru Ucraina, UE înseamnă securitate economică şi stabilitate socială şi pentru UE Ucraina înseamnă o întărire a întregii comunităţi. Este foarte important ca deputaţii din Verkhovna Rada a Ucrainei să continue să sprijine iniţiativele legislative necesare pentru integrarea noastră europeană”, a subliniat el.

Pe de altă parte, Zelenski a menţionat că a fost informat că sistemele suplimentare pentru apărare anti-aeriană NASAMS au fost desfăşurate, iar scutul pentru cerul Ucrainei va fi întărit şi mai mult.

El a enumerat mai multe unităţi de luptă care au avut rezultate notabile.

„Ucraina va învinge şi va fi liberă. Şi va fi egală între egali în casa noastră comună europeană”, a conchis el.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

Zaharova vine cu noi acuzații nefondate la adresa Chișinăului. Ce a declarat acum purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Maia Sandu confirmă că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Rusia a atacat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone, în dimineața de Crăciun. Zelenski: Ce poate fi mai inuman?

Partenerii noștri