Live

Viktor Orban vrea ca Donald Trump să fie reales: Este prietenos față de toți liderii Europei Centrale

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban și Donald Trump. Foto: Guliver/ Getty Images

Premierul Ungariei, Viktor Orban, şi-a reiterat, vineri, sprijinul pentru Donald Trump, exprimându-se în favoarea realegerii la Casa Albă a preşedintelui american "prietenos", "apropiat de liderii Europei Centrale", relatează France Presse, citat de Agerpres.

"Ceea ce el reprezintă este bun pentru Europa Centrală", a declarat şeful executivului de la Budapesta, primul din Uniunea Europeană care şi-a afişat în 2016 preferinţa pentru candidatul republican.

"Preşedintele american este deosebit de apropiat, am putea aproape spune prietenos, tuturor liderilor Europei Centrale", a adăugat Viktor Orban la postul public de radio, care împărtăşeşte cu Donald Trump poziţia ostilă faţă de primirea refugiaţilor.

"De aceea, noi, sau cel puţin eu, îl susţinem personal în alegerile" care vor avea loc în noiembrie în SUA, a spus el, indicând că a fost sunat acasă de către preşedintele american joi.

Cei doi lideri au discutat despre gestionarea pandemiei de coronavirus, perspectivele electorale americane şi probleme bilaterale, potrivit lui Orban.

Hillary Clinton, candidata democrată în 2016, avea relaţii încordate cu Viktor Orban, pe care l-a acuzat în 2011, pe când aceasta era secretar de stat, că duce o politică autoritară.

Cele două ţări, SUA şi Ungaria, sunt aliate în cadrul NATO şi au semnat în aprilie 2019 un acord de cooperare în materie de apărare. Donald Trump l-a invitat o lună mai târziu pe Orban într-o vizită la Washington.

Deşi îşi consolidează legăturile peste Atlantic, Viktor Orban, aflat la putere de zece ani, şi-a întărit de asemenea relaţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu preşedintele turc Recep Tayipp Erdogan, încurajând în acelaşi timp investiţiile chineze în Ungaria, notează AFP.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a început deja să-i enerveze pe apropiații lui Donald Trump: „Se poartă de parcă ar fi copreședinte”

Planul lui Trump în Ucraina „deschide calea către un alt război”, avertizează un oficial britanic. „Este foarte îngrijorător”

Trump va numi „în curând” un emisar ucrainean pentru pace, pentru a negocia sfârșitul războiului

Hackerii au spart o agenție din subordinea Ministerului Apărării din Ungaria. Suma uriașă pe care o cer pentru a nu publica datele

Partenerii noștri