Comisia Europeană acuză Ungaria de discriminare. Guvernul Viktor Orban a închis granițele, dar nu și pentru țările din Grupul Vișegrad

Data actualizării: Data publicării:
orban viktor ungaria ue
Foto: Guliver/GettyImages

Comisia Europeană a atenţionat marţi guvernul din Ungaria, care a închis din nou frontierele ţării din cauza pandemiei, în legătură cu orice discriminare bazată pe naţionalitate şi a făcut apel la importanţa „integrităţii Spaţiului Schengen”, relatează AFP. Ungaria prevede excepţii de la interdicţia de acces pe teritoriul său în special pentru cetăţenii din celelalte state din Grupul de la Visegrad (Cehia, Slovacia şi Polonia), care pot furniza un test negativ de COVID-19 de mai puţin de cinci zile.

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a anunţat pe Twitter că a trimis o scrisoare în acest sens guvernului lui Viktor Orban.

"Astăzi, (comisarul european pentru Afaceri Interne) Ylva Johansson şi cu mine am trimis o scrisoare guvernului ungar în care reamintim importanţa (păstrării) integrităţii Spaţiului Schengen şi aplicării de măsuri la frontiere în mod nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii şi rezidenţii din UE", a scris pe Twitter comisarul belgian.

"Orice măsură care nu va respecta aceste principii fundamentale ale dreptului european va trebui, bineînţeles, retrasă imediat", a adăugat el. Comisarii ar urma să discute cu autorităţile ungare pentru a obţine "mai multe informaţii".

"Nu este posibil să existe o discriminare pe bază de naţionalitate între cetăţenii europeni", a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, în timpul conferinţei de presă zilnice.

În contextul restricţiilor de mişcare adoptate dispersat de către statele membre în încercarea de a limita răspândirea pandemiei, Comisia promite de asemenea o mai bună coordonare între cele 27 de ţări din UE şi o armonizare a criteriilor pentru definirea zonelor de risc.

Executivul european a prezentat propuneri în acest sens, iar cele mai importante dintre ele au fost reluate de preşedinţia germană a UE într-un document care urmează să le fie înaintat miercuri ambasadorilor celor 27 de state membre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...