Live

VIDEO | Papa Francisc, amuzat de năzdrăvăniile unui băiețel, în timpul audienței săptămânale

Data actualizării: Data publicării:

Un băieţel a atras toată atenţia asupra sa şi l-a făcut pe Papa Francisc să zâmbească în timpul audienţei săptămânale de la Vatican. Micuţul s-a strecurat pe scenă, a tras de mânecă un membru al gărzii pentru a se asigura că e real, apoi s-a învârtit pe lângă scaunul Suveranul Pontif. Sora şi mama lui au urcat după el pe scenă, iar cea din urmă i-a dezvăluit Papei că băiatul e mut.

Papa Francisc nu s-a arătat deranjat de prezenţa copilului, el privind amuzant cum se juca acesta pe scenă. La final, Suvweranul Pontif a aflat că băieţelul, de origine argentiniană, era mut.

„Acest băieţel nu poate vorbi, este mut. Dar ştie să comunice. Ştie să se exprime. Şi m-a făcut să mă gândesc la ceva. El este liber. Indisciplinat-liber, dar este liber. Şi m-a făcut să mă gândesc la mine. Sunt şi eu la fel de liber în faţa lui Dumnezeu. Când Iisus spune că trebuie să fim ca nişte copii, El ne spune că trebuie să avem libertatea pe care un copil o simte în faţa tatălui lui. Cred că asta ne-a învăţat acest copil astăzi, a declarat Papa Francisc la finalul audienţei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Copilul român care are un IQ comparativ cu al lui Einstein: „Mintea mea caută tot timpul lucruri noi”

„E dincolo de înțelegerea umană”: Un copil de opt ani din Zimbabwe a trăit cinci zile printre lei. Cum a supraviețuit

Un copil a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 81 de ani în Bistrița. Minorul a ajuns la spital

Papa Francisc a dat binecuvântarea „Urbi et Orbi”. Mesajul Suveranului Pontif pentru Ucraina

Partenerii noștri