Victor Negrescu: România ar putea intra complet în Schengen până la finalul anului. „Cred că ne vom demonstra capacitatea”
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu spune că există oportunitatea de a avea un vot până la finalul acestui an privind aderarea completă a României la spaţiul Schengen, dar pentru asta ţara noastră trebuie să demonstreze că are capacitatea de a respecta exigenţele zonei de circulaţie.
Negrescu, care este chestor al Parlamentului European, susţine că trebuie „să demonstrăm că reuşim să intrăm cum trebuie pe cale aeriană şi maritimă”, în contextul care România va adera parţial la spaţiul Schengen de la 31 martie, relatează Agerpres.
„Mai avem câteva săptămâni până la respectivul moment şi cred că vom demonstra capacitatea noastră de a respecta exigenţele zonei de liberă circulaţie. Trebuie să continuăm eforturile noastre. De aceea, şi aici, în Parlamentul European, am cerut creşterea fondurilor pentru protecţia frontierelor şi pentru asigurarea intrării complete a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen”, a mai spus Negrescu, care este raportor pentru bugetul UE pe anul 2025.
El a comentat miercuri, într-un briefing pentru jurnalişti români, manifestul votat la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti care includea o referire la susţinerea aderării României la Schengen şi a infirmat afirmaţiile liderului PPE, Manfred Weber, privind opoziţia socialiştilor austrieci la extinderea zonei de liberă circulaţie.
„Este bine că partidele politice europene au rezoluţii de sprijin. În rezoluţia de sprijin a social-democraţilor europeni lucrurile sunt foarte clare şi explicite. De fapt, noi am votat un paragraf care este inclus în programul nostru politic care spune că noi dorim ca România şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen de îndată. În rezoluţia PPE, care înţeleg că nu e parte din programul politic, la care reprezentanţii dreptei austriece spun că s-au abţinut, scrie că în cel mai scurt timp cu putinţă. Eu prefer imediat, nu doar în cel mai scurt timp cu putinţă”, a spus Negrescu.
El a explicat că social-democraţii austrieci au votat în unanimitate în PE şi la două congrese ale Partidului Socialiştilor Europeni (PES) rezoluţii care sprijineau aderarea României la Schengen, deci declaraţia lui Manfred Weber privind împotrivirea social-democraţilor austrieci „nu are nicio legătură cu realitatea”.
Victor Negrescu a mai spus că în ultimii ani a cerut şi a obţinut fonduri pentru protecţia frontierelor.
„Există BMVI (Border Management and Visa Instrument - n.r.), un mecanism pentru protecţia frontierelor, există şi un alt program dedicat pe zona aceasta de Schengen, proiect-pilot implementat în România de Comisia Europeană, care se dovedeşte a fi un succes, încercăm să-l extindem şi mai mult. Este un proiect pilot implementat la frontiera noastră cu Balcanii de Vest, cu Serbia în mod special”, a spus Negrescu.
Alte fonduri ar urma să fie folosite la finanţarea echipelor FRONTEX care se ocupă de prevenţie, „adică se asigură că migranţii nu ajung în spaţiul european în ansamblu, înseamnă de asemenea securizarea frontierei maritime a României şi a Bulgariei, unde de asemenea au fost tot felul de discuţii”, a explicat europarlamentarul.
De asemenea, ar putea fi finanţată supravegherea persoanelor care traversează frontierele României şi care ar putea să fie implicate în activităţi ilicite, a adăugat el.
„Deci sunt multe lucruri care s-ar putea face cu fondurile respective, o parte ajungând deja în România. Deci România a beneficiat de acele fonduri. De altfel, astăzi, dacă mergeţi în aeroporturile din România, vedeţi aparatură modernă, toate acele aparate au fost achiziţionate din aceste programe pe care noi le-am consolidat prin demersurile făcute în Parlamentul European”, a mai spus Negrescu.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News