Live

Vânătoarea a devenit o amenințare pentru francezii din mediul rural, după ce mai multe persoane au fost împușcate mortal

Data actualizării: Data publicării:
Accidentele de vânătoare au devenit o reală problemă în Franța, iar practicile tradiționale ale unora sunt amenințate de restricții. Foto: Profimedia

Interzicerea vânătorii la sfârșit de săptămână a devenit un subiect de dezbatere în Franța, după mai multe incidente care au implicat oameni uciși sau răniți accidental de gloanțe trase de vânători. O inițiativă pentru interzicerea vânătorii în weekend, de teama că locuitorii din mediul rural sau iubitorii de activități în aer liber ar putea fi împușcați, are susținerea candidatului Verzilor la alegerile prezidențiale din 2022.

Un cuplu care trăiește în mediul rural al Franței tresară când se aud împușcături pe câmpul din jurul casei lor și evită ferestrele.

Elodie Le Frixon își amintește când acum patru ani de zile glonțul unui vânător a zburat prin geamul bucătăriei, la mică distanță de partenerul ei, scrie Reuters.

Astfel de incidente, inclusiv unele în care oameni au fost răniți sau uciși, au dus la apeluri pentru aplicarea de restricții la vânătoare, un sport care pentru mulți locuitori francezi din mediul rural reprezintă un mod de viață.

„De fiecare dată când aud că este o partidă de vânătoare în jurul casei, când aud un foc de armă în apropiere, încă am reflexul de a-mi coborî capul și de a nu sta în fața geamurilor”, spune Le Frixon, o dresoare de câini-ghid.

Morgan Keane, un tânăr de 25 de ani care tăia lemne în grădina lui când trecea o partidă de vânătoare, a fost mai puțin norocos decât partenerul femeii. Keane a murit după ce a fost lovit de un glonț tras de cineva care vâna mistreți.

Tragedia i-a făcut pe prietenii săi să organizeze o petiție care cere restricții pe vânătoare, demers care a strâns mai mult de 120.000 de semnături pe site-ul Senatului francez.

„Ai putea fi ca Morgan...Părinții tăi ar putea fi în situația asta, oricine ar putea fi”, a spus Lea Jaillard, prietenă și organizatoare a petiției.

Ideea din spatele petiției este sprijinită de Yannick Jadot, candidatul Verzilor la alegerile prezidențiale de anul viitor. El a propus interzicerea vânătorii în weekend pentru a reduce riscul ca persoanele care fac jogging, drumeții și cicliștii montani să fie împușcați accidental.

Yannick Jadot, candidatul Verzilor la alegerile prezidențiale din 2022 din Franța. Foto: Profimedia

Inițiativa a avut parte de opoziție.

Manifestanți care reprezintă câteva asociații de vânători au organizat un marș pe 27 noiembrie la Bordeaux pentru a apăra tradiția vânătorii. Foto: Profimedia

Willy Schraen, șeful Federației Naționale a Vânătorilor, crede că interzicerea activității în weekend-uri ar fi o prostie.

Funcționarul public pensionat Renan Foucre, aflat la vânătoare de mistreți și căprioare luna trecută cu un grup de vânători într-o pădure la sud-est de Paris, este de acord.

Foucre, în vârstă de 75 de ani, spune că e bine dacă sunt desemnate anumite zile fără vănâtoare, însă nu în weekenduri, deoarece pentru mulți sunt singurele zile când pot vâna.

„Asta ar fi un atac asupra libertății”, a spus acesta.

Într-un incident separat, la începutul acestui an, un șofer a murit pe șosea din cauza rănilor provocate de un glonte tras de un vânător în Bretania.

Potrivit cifrelor anunțate de departamentul guvernamental care se ocupă de Biodiversitate, accidentele la vânătoare au scăzut ușor în sezonul 2020/21 la 80, șapte dintre ele fiind mortale (șase vânători și unul care nu era vânător), în comparație cu cele 141 de accidente în sezonul 2019/20, în care au fost 11 decese, inclusiv o persoană care nu era vânător.

De la începutul sezonului 2021/22, au fost deja 42 de accidente, inclusive trei decese.

O comisie specială a fost formată în Senatul francez pentru analiza problemelor de siguranță, validarea permiselor de vânătoare, condițiile pentru obținerea armelor, folosirea spațiilor comune în aer liber, pedepsirea încălcării regulamentelor și gestionarea plângerilor venite de la victime.

Pe 20 decembrie, comisia va fi martoră în persoană la o vânătoare de mistreți din departamentul Ain.

Aceștia ar urma să întocmească un raport pe reglementarea vânătorii până la mijlocul anului viitor, potrivit RFI.

Între timp, guvernul a creat un site cu un calendar al sezonului de vânătoare, pentru a îmbunătăți conștientizarea publică a activităților din pădure în perioada de iarnă.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parisul ia în calcul să permită Kievului folosirea de rachete franceze pentru a ataca Rusia

Emmanuel Macron: Putin nu vrea pacea şi nu este pregătit să o negocieze. Ceea ce tocmai a făcut este un semn clar

Procesul care a șocat Franța ajunge la final. Ce au spus foștii soți Pelicot și cei 50 de bărbați acuzați de viol în fața instanței

Cu câți bani s-a vândut cel mai mare schelet de dinozaur scos la licitație în Franța. Fosila a fost descoperită în SUA

Partenerii noștri