Live

Valoarea redescoperită a libertăților în Uniunea Europeană

Data actualizării: Data publicării:

Suntem cetățeni europeni și redescoperim cât de valoroase sunt libertățile pe care le avem în Uniunea Europeană, în perioada în care pandemia de Covid19 ne-a impus restricții. Este însă nevoie să nu uităm că doar unit, blocul comunitar poate fi puternic. Solidaritatea este o stare de fapt în UE și se lucrează la asta în fiecare zi.

Uniunea Europeană are experienţă în susţinerea celor aflaţi în nevoie. Statele blocului comunitar sunt împreună cel mai mare donator de ajutor umanitar din lume. Momentul provocat de pandemia de Covid-19 i-a pus la încercare solidaritatea internă. Chiar dacă s-a mişcat mai lent la începutul crizei, când fiecare ţară părea că luptă doar în interes propriu, Europa şi-a redovedit puterea când a funcţionat ca un singur motor.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Care a fost cea mai grea parte legată de controlul acestei situaţii creată de pandemia de Covid-19, din perspectiva Parlamentului European?

David McAllister, europarlamentar PPE: Pandemia de Covid-19 este o provocare fără precedent. Nu am mai văzut ceva de acest fel. Bineînţeles, sunt motive pentru care a fost numită cea mai mare provocare de la începutul Uniunii Europene, din 1957, de la Tratatul de la Roma. Iar asta va cere solidaritate europeană în următorii câţiva ani. Suntem perfect conştienţi de asta şi toţi suntem împreună în această barcă şi că doar împreună putem supravieţui. De aceea, ca cetăţean german, susţin planul de revenire economică pentru Europa.

Pandemia de coronavirus a deschis multe răni, dar şi mulţi ochi. Europenii au început să înțeleagă mai bine câte libertăţi le oferă zilnic statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene şi cât de îngrădiţi se simt când nu mai au acces la ele.

David McAllister, europarlamentar PPE: Au fost atât de multe lucruri triste în ultimele câteva luni, în special toţi acei oameni care şi-au pierdut viaţa, toate familiile profund îndurerate că i-au pierdut pe cei dragi. Dar ce am văzut în ultimele câteva zile, în ultimele câteva săptămâni, în special în ţările din zona Schengen, este faptul că ne obişnuisem cu graniţele deschise. Şi dintr-o dată, Germania avea controale la frontieră între ea şi Franţa, ea şi Luxemburg, graniţa polonezo-germană a fost închisă, aşa că am întâlnit mulţi cetăţeni care înţeleg acum cât de importantă este cooperarea Schengen şi sper că într-o zi, toate statele membre UE vor fi în această cooperare, inclusiv ţara dvs minunată, România.

Solidaritate nu este doar un cuvânt pe care îl folosesc politicienii de la Bruxelles. Este o stare de fapt pe care fiecare cetăţean european o simte pe propria piele într-o perioadă fără precedent, cum este cea marcată de pandemie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Intrarea României în Schengen. Comisia Europeană: Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Partenerii noștri