Live

Ursula von der Leyen: Salariile de dumping distrug demnitatea muncii. Practica trebuie oprită

Data actualizării: Data publicării:
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sursa foto: Profimedia Images

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, miercuri, în discursul ei privind starea Uniunii Europene, că executivul european va propune un act legislativ care să vină în sprijinul statelor membre și să stabilească un cadru pentru salariile minime, la care europenii să aibă acces fie prin acorduri colective, fie prin salarii minime obligatorii legiferate. Aceasta a precizat că practica salariilor de dumping trebuie să se oprească.

„Adevărul este că, pentru prea mulți oameni, nu mai este rentabil să mergi la serviciu. Salarii de dumping, care distrug demnitatea muncii, penalizează întreprinzătorii care plătesc salarii decente și denaturează concurența corectă pe piața unică. Practica trebuie să se oprească. Este și motivul pentru care Comisia va înainte o propunere legislativă care să vină în sprijinul statelor membre, așa încât să se pună pe picioare un cadru pentru salariile minime. Toată lumea trebuie să aibă acces la salariul minim, fie prin acorduri colective, fie prin salarii minime obligatorii înscrise în lege. Sunt o susținătoare puternică a acordurilor colective, iar propunerea noastră va respecta deplin competențele și tradițiile naționale.

Am văzut că s-au introdus în unele state membre astfel de contracte colective și s-a văzut cât de bine acest lucru creează echitate și garantează un loc de muncă decent pentru cetățeni și pentru companiile care îi apreciază. Salariile minime funcționează și este timpul ca munca să răsplătească”, a afirmat von der Leyen.

„Când am preluat această funcție, am jurat că voi crea un instrument pentru protejarea lucrătorilor și afacerilor față de șocurile externe, fiindcă eu știam, din experiența mea ca ministru al Muncii în Germania, că aceste scheme vor funcționa, pentru că aceasta le garantează oamenilor locul de muncă, păstrează competențele în companii și IMM-uri și în același timp le permite acestora să continue. IMM-urile sunt motorul economiei noastre și vor fi motorul redresării economiei noastre. Iată de ce Comisia a creat planul SURE.

Dacă Europa a reușit să evite până acum șomajul în masă pe care l-am văzut în alte părți, este mai ales datorită faptului că 40 de milioane de persoane au aplicat pentru schemele de șomaj tehnic. Unitatea noastră a dus la faptul ca 16 țări să primească 90 de miliarde de euro de la SURE pentru a susține companii și lucrători”, a mai spus șefa Comisiei Europene.

De asemenea, Ursula von der Leyen a transmis că UE va trebui să construiască o agenție pentru cercetare biomedicală avansată și dezvoltare, în contextul pandemiei.

“Trebuie să întărim rolul Agenției Europene a Medicamentelor și a ECDC, care este Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Ca pas secundar, va trebui să construim o BARDA (Autoritatea SUA pentru Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată- n.red) europeană, adică o agenție pentru cercetare biomedicală avansată și dezvoltare. Această nouă agenție susține capacitatea și disponibilitatea noastră de a răspunde la amenințări transfrontaliere și la urgențe, fie că ele sunt cauzate de mâna umană sau nu.

Avem nevoie de o stocare strategică pentru ca să nu devenim dependenți în schemele și lanțurile noastre de livrare și mai ales la produsele farmaceutice”, a afirmat von der Leyen.

Totodată, președintele executivului european a anunțat că va cere ca în 2021 să fie organizat în Italia un summit global al sănătății.

“Pentru că a fost o criză globală, trebuie să tragem învățăminte gloabele din ea. Împreună cu premierul Italiei, Conte, și președinția G20 italiană de anul viitor voi cere să se organizeze un summit global al sănătății, anul viitor în Italia”, a spus von der Leyen.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri