Un întreg pluton german aflat în Lituania va fi retras „imediat” din misiune. Militarii, acuzaţi de comportament rasist şi antisemit
Germania va retrage un pluton care participa la misiunea NATO în Lituania, după ce în presa germană au apărut rapoarte despre militari care au avut un comportament rasist și antisemit, precum și despre agresiuni sexuale care ar fi avut loc în timpul unei petreceri organizate într-un hotel, scrie BBC.com.
Acuzațiile la adresa militarilor au fost publicate prima dată luni, de săptămânalul Der Spiegel.
Decizia de retragere a militarilor în cauză a fost anunțată pe Twitter de ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care a declarat că abaterea va fi „pedepsită cu toată severitatea”.
În faza inițială a anchetei au fost retrași din Lituania patru soldați.
Trupele se aflau în Lituania ca parte a „prezenței avansate a NATO”, o misiune alături de militarii lituanieni pentru descurajarea acțiunilor militare ruse.
„Comportamentul necorespunzător al unor militari germani în Lituania este o palmă în fața tuturor celor care lucrează zi de zi în Bundeswehr (armata germană) pentru a servi securitatea țării noastre”, a scris pe Twitter, miercuri, Kramp-Karrenbauer.
Ea a spus că întregul pluton va fi retras „imediat” și că toate investigațiile și procedurile necesare vor avea loc în Germania.
Marți, ministrul a spus că militarii care știau despre incidente, dar nu i-au raportat, vor fi de asemenea pedepsiți.
Militari germani aflaţi în misiune în Lituania, acuzaţi că au intonat cântece rasiste şi antisemite
Săptămânalul german Der Spiegel a dezvăluit luni că mai mulţi militari ai armatei germane staţionaţi în Lituania ca parte a unei misiuni NATO au intonat cântece rasiste şi antisemite la sfârşitul lunii aprilie, în timpul unei petreceri organizate într-un hotel la care s-au consumat cantităţi mari de alcool.
Unul dintre ei ar fi încercat, de asemenea, să agreseze sexual un alt soldat în timp ce acesta dormea, o scenă care a fost filmată, potrivit Spiegel.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News