Live

Un cutremur de 4,7 s-a produs în regiunea devastată de seisme din Italia

Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Un seism cu magnitudinea 4,7 s-a produs în centrul Italiei în dimineaţa zilei de marţi, afectând aceeaşi regiune devastată de activitate seismică în anul 2016 şi prima parte a anului 2017, informează DPA.

Cutremurul, care a avut loc la ora 5:11 am (03:11 GMT), a avut epicentrul la Muccia, la aproximativ 190 de kilometri nord de Roma, la o adâncime de 9 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), scrie Agerpres.

Serviciul de pompieri şi agenţia pentru protecţie civilă au precizat că nu au fost raportate persoane rănite, dar clădirile au fost avariate din nou.

Potrivit declaraţiilor pentru agenţia de ştiri ANSA făcute de primarului din Muccia, un oraş cu circa 900 de locuitori, clopotniţa bisericii locale Santa Maria di Varano, construită în secolul al XVII-lea, s-a prăbuşit.

Ca măsuri de precauţie, traficul feroviar local a fost suspendat, iar şcolile au fost închise.

În perioada august 2016 - ianuarie 2017, patru cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 5,4 şi 6,5 s-au produs în centrul Italiei, afectând regiunile Lazio, Umbria, Marche şi Abruzzo.

Seismele au produs pagube majore, au pus la pământ numeroase clădiri din oraşe şi sate şi au provocat peste 300 de decese, inclusiv moartea a 29 de persoane surprinse de o avalanşă declanşată de cutremur.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Bradul vechi de 200 de ani care va decora Piața Sfântul Petru din Roma a fost tăiat în ciuda protestelor. Explicațiile Vaticanului

Partenerii noștri