Live

Un avion de luptă MiG-29 aparținând forțelor aeriene din Bulgaria s-a prăbușit în Marea Neagră

Data publicării:
Un avion de luptă MiG-29 aparținând forțelor aeriene din Bulgaria s-a prăbușit în Marea Neagră. Foto: Profimedia

Un avion de luptă MiG-29 aparținând forțelor aeriene din Bulgaria s-a prăbușit, miercuri, în Marea Neagră, în timpul unor operațiuni militare, informează The Sofia Globe. Până acum s-a găsit vesta de salvare a pilotului, dar nu se știe dacă pilotul a fost sau nu catapultat, informează Mediafax.

Potrivit presei bulgare, avionul de luptă MiG-29, care aparținea forțelor aeriene din Bulgaria, s-a prăbușit în Marea Neagră în primele ore ale zilei.

Avionul participa la exercițiul Shabla 21.

Ministerului Apărării bulgar, Georgi Panayotov, a spus că aeronava a dispărut de le radar la 0:45 AM.

Operațiunea de căutare și salvare a fost lansată imediat și este în curs, a spus ministerul.

Sunt implicate forțe din cadrul Marinei, Comandamentului comun pentru operațiuni speciale, din cadrul Poliției de Frontieră și Forțelor Aeriene.

Exercițiul Shabla 21 a fost suspendat.

Presa bulgară a mai transmis că la ora 10 dimineața a fost găsită vesta de salvare a pilotului, dar nu se știe dacă pilotul a fost sau nu catapultat.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

„Dezastru ecologic”. Putin spune că 40% din țițeiul transporat de petrolierele scufundate în zona Krasnodar s-a vărsat în Marea Neagră

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

Partenerii noștri