Live

Studiu. Ploile extreme și inundațiile din Europa, cauzate de schimbările climatice provocate de oameni

Data publicării:
Germania a fost lovită de cea mai mare catastrofă naturală din ultimii zeci de ani. Foto: Profimedia

Schimbările climatice provocate de oameni cresc probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor extreme şi, în consecinţă, a unor inundaţii precum cele care au afectat vestul Germaniei luna trecută, atată unui studiu publicat marţi.

În condiţiile climatice din prezent, se preconizează ca o regiune din Europa Occidentală să fie lovită de un astfel de eveniment devastator o dată la 400 de ani, cu aproximaţie, au estimat realizatorii cercetării, o echipă internaţională care include oameni de ştiinţă.

Întrucât temperaturile medii continuă să crească, episoadele de ploi abundente devin mai frecvente. Dacă temperaturile vor creşte cu încă 0,8 grade Celsius, frecvenţa unor astfel de fenomene va creşte la fiecare 300 de ani, iar intensitatea ploilor torenţiale va spori de asemenea, relatează DPA, citată de Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au analizat o regiune care a inclus Franţa, vestul Germaniei, zone din estul Belgiei, Olanda, Luxemburg şi nordul Elveţiei, încercând să afle care este probabilitatea ca o întreagă zonă să fie afectată de ploi torenţiale extreme şi în ce grad fenomenul este influenţat de creşterea temperaturilor la nivel global.

Probabilitatea unor astfel de dezastre a crescut cu un factor cuprins între 1,2 şi 9 în comparaţie cu finalul secolului al XIX-lea, iar cantitatea maximă de precipitaţii este mai mare cu 3% până la 19%.

„După analiza tuturor dovezilor disponibile (...) se poate afirma cu un grad ridicat de certitudine că schimbările climatice antropice au crescut probabilitatea şi intensitatea ca un astfel de eveniment să aibă loc, iar astfel de schimbări vor continua într-un climat care se încălzeşte rapid”, au mai scris autorii.

Studiul a fost realizat ca parte din proiectul World Weather Attribution Initiative, care analizează efectele posibile ale schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Elon nu glumea!”. Mașina interzisă în Europa a explodat în fața hotelului lui Trump. Reacția autorităților

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul britanic pregătește un „sistem de avertizare timpurie” pentru „sfârșitul lumii”

Păsările migratoare nu mai pleacă din România pe timpul iernii. Explicațiile specialiștilor

Cum se adaptează chinezii la era inundațiilor extreme: „Trebuie să fiu pregătit pentru orice. Dacă îmi place locul, voi rămâne”

Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis cod galben - HARTĂ

Partenerii noștri