Live

Spioni ruși specializați în asasinate, staționați în Franța, au acționat în mai multe țări europene. Republica Moldova, printre ținte

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Agenţi ai Serviciului rus de Informaţii Militare (GRU) specializaţi în asasinate au coordonat operaţiuni din localităţi situate în estul Franţei, acţionând în mai multe ţări europene, inclusiv în Republica Moldova şi Bulgaria, afirmă surse citate de cotidianul Le Monde, scrie Mediafax.

După atacul neurotoxic produs în martie 2018 în orăşelul britanic Salisbury, care l-a vizat pe fostul agent rus Serghei Skripal, serviciile de contraspionaj din Marea Britanie, Franţa şi Elveţia, susţinute de ţări partenere, au lansat operaţiuni intense pentru depistarea agenţilor ruşi activi în Europa occidentală.

Investigaţiile au condus la depistarea a 15 membri ai unei unităţi de elită a Serviciului rus de Informaţii Militare (GRU) care au circulat prin Europa în perioada 2014-2018.

Agenții au efectuat operaţiuni în Marea Britanie, Bulgaria, Crimeea, Republica Moldova şi Muntenegru

Conform unor surse citate de cotidianul Le Monde, cei 15 agenţi ruşi, membri ai unei unităţi GRU specializată în asasinate, au utilizat Franţa ca „etapă intermediară de siguranţă” înainte sau după operaţiuni efectuate în Europa. Agenţii au locuit în regiunea franceză Haute-Savoie (est), în localităţi precum Annemasse, Evian, Chamonix, precum şi în sate izolate.

Autorităţile franceze nu au efectuat arestări şi nu au confiscat arme. Nu au fost depistate contacte ale agenţilor cu Ambasada Rusiei din Paris.

Conform surselor citate de cotidianul Le Monde, unii dintre cei 15 agenţi ruşi au efectuat operaţiuni în Marea Britanie, Bulgaria, fosta regiune ucraineană Crimeea, Republica Moldova şi Muntenegru.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Reacția lui Macron după decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază de lungă de acţiune

Partenerii noștri