Live

Video Se schimbă banii în Marea Britanie. Moartea reginei are efecte directe în viața britanicilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

După 70 de ani de domnie, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este omniprezentă în viața britanicilor, care îi simt zilnic prezența fie direct - prin portretele de pe monede, bancnote, timbre -, fie indirect - prin diverse simboluri regale aplicate pe o serie de obiecte sau produse comerciale. Odată cu dispariția ei, aceste portrete și simboluri vor fi înlocuite cu cele ale regelui Charles al III-lea, scrie BBC.

Toate cele 29 de miliarde de monede aflate în circulație în Marea Britanie au portretul reginei Elisabeta a II-a pe ele. Cel mai recent design datează din 2015, când regina avea 88 de ani. Este cel de-al cincilea portret creat în timpul domniei sale.

Monetăria Regală nu precizează deocamdată când și cum va începe să emită monede cu portretul regelui Charles al III-lea, dar este probabil ca monedele cu chipul reginei să rămână în circulație pentru mulți ani, iar procesul de înlocuire a lor să fie unul gradual.

Înainte de reforma monetară din 1971, pe piață circulau monede purtând portretele mai multor monarhi.

Nu se știe încă cum va arăta portretul regelui Charles al III-lea pe viitoarele monede, dar o monedă emisă de Monetăria Regală în 2018, când Charles a împlinit 70 de ani, oferă un indiciu. Iar un lucru pare sigur: portretul său din profil va fi orientat invers față de cel al reginei, cu fața spre stânga. Tradiția este ca direcția în care privește monarhul de pe monedă să se schimbe de la o domnie la alta.

Foto: Profimedia

Regina apare totodată și pe toate bancnotele emise de Banca Angliei din 1960 încoace (cele tipărite de băncile Scoției și a Irlandei de Nord nu o înfățișează pe Elisabeta a II-a).

În momentul de față, se află în circulație aproximativ 4,5 miliarde de bancnote emise de Banca Angliei, în valoare de circa 80 de miliarde de lire sterline. La fel ca monedele, ele vor fi înlocuite treptat.

Timbrele și cutiile poștale

Începând din 1967, toate timbrele emise de Poșta Regală au imprimat pe el un portret din profil al reginei Elisabeta a II-a. Poșta nu va mai tipări astfel de timbre - care pot fi folosite în continuare - și va crea unele noi.

Charles a mai apărut pe timbre, dar Poșta Regală nu a spus încă cum va fi portretizat pe viitoarele timbre.

De asemenea, Poșta Regală aplică cifra regală (monograma reginei) și pe cutiile poștale.

Mai mult de 60% dintre cele 115.000 de cutii poștale din Marea Britanie poartă monograma „EIIR” a reginei Elisabeta a II-a, unde E reprezintă numele, R reprezintă regina, iar cifra „II” roman este legată, bineînțeles, tot de numele ei regal. În Scoția, monograma este reprezentată de coroana scoțiană.

Monograma reginei pe o monedă aniversară. Foto: Profimedia

Sigiliul regal

Sigiliul regal apare pe o serie de produse comerciale, de la ketchup, cereale la parfumuri, ceea ce înseamnă că produsul respectiv a primit „garanția regală”, adică producătorul este un furnizor al Casei Regale.

În ultimul secol, monarhul, consortul/consoarta și moștenitorii au fiecare dreptul de a deține propriul sigiliu regal, astfel că acum există aproximativ 900 de „garanții regale” deținute de 800 de companii.

Când un deținător de sigiliu moare, „garanția regală” emisă de el își pierde valabilitatea, iar compania care o deține trebuie să înceteze să o mai folosească în doi ani.

Garanțiile oferite de Charles ca prinț al Țării Galilor își păstrează valabilitatea.

Pașapoartele rămân valabile

Toate pașapoartele britanice sunt emise în numele Majestății Sale (Her Majesty) și rămân valabile pentru a călători, dar viitoarele pașapoarte vor fi actualizate astfel încât formularea „Majestatea Sa” să se adreseze regelui (His Majesty).

Polițiștii din Anglia și țara Galilor își vor schimba monograma regală pe care o poartă pe cască.

În fine, avocații și juriștii care au fost numiți de Consiliul Reginei vor fi numiți de acum înainte de Consiliul Regelui.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Eric Trump îi atacă pe ducii de Sussex: Această oaie neagră, cu o soție nepopulară. Ce spune despre Prințul Harry

Cea mai valoroasă comoară din Anglia: O colecție uriașă de monede din vremea lui William Cuceritorul s-a vândut pentru o sumă record

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Cauza morții Reginei Elisabeta a II-a a fost dezvăluită de Boris Johnson. Fostul premier știa de un an despre suferința Reginei

Partenerii noștri