Live

Scandal politic în Bulgaria din cauza taxei pe gazul rusesc. Ministru: Președintele, apărător al Gazprom împotriva interesului național

Data actualizării: Data publicării:
Scandal politic în Bulgaria din cauza taxei pe gazul rusesc. Foto: Profimedia

Impunerea unei taxe pentru gazul rusesc care tranzitează Bulgaria a declanșat un conflict politic la Sofia între guvern și președintele Rumen Radev, scrie G4Media.ro.

Șeful statului bulgar a sesizat Curtea Constituțională cu privire la prevederile Legii privind controlul aplicării măsurilor restrictive, având în vedere acțiunile Rusiei care destabilizează situația din Ucraina, care impune „contribuții energetice” la importul de gaze naturale rusești în Bulgaria, precum și la transportul acestora către Europa prin teritoriul Bulgariei.

Președintele afirmă că au fost încălcate o serie de dispoziții din Constituția bulgară. Textele contestate sunt incompatibile cu principiul legalității impozitelor și taxelor, întrucât natura juridică a „contribuției” nou introduse și dacă este vorba de un impozit, o taxă sau o taxă vamală este inițial neclară, afirmă președinția.

Potrivit șefului statului, au fost de asemenea încălcate principiile garantării dreptului de proprietate și liberei inițiative economice. Radev consideră, de asemenea, că legea a fost adoptată în contradicție cu normele de exercitare a inițiativei legislative și cu principiul statului de drept.

Președintele Bulgariei a primit imediat o replică din partea ministrului de Finanțe.

„Interesul național este interesul Republicii Bulgaria, nu al Federației Ruse sau al Gazprom”. Așa a comentat ministrul bulgar de finanțe Asen Vassilev sesizarea depusă de președintele Radev la Curtea Constituțională, îndreptată împotriva noilor taxe pe care guvernul le-a introdus pentru transferul de gaze naturale rusești.

„Prin această acțiune, președintele Rumen Radev s-a definit ca un apărător al Gazprom, contrar interesului național bulgar. Este o rușine pentru instituția prezidențială”, a declarat Asen Vassilev în cadrul unui briefing.

Taxă pentru gazele ruseşti care tranzitează teritoriul Bulgariei

Bulgaria a introdus o taxă pentru gazele naturale ruseşti care tranzitează pe teritoriul său, ceea ce i-a făcut pe traderi să se întrebe dacă nu cumva decizia autorităţilor de la Sofia va declanşa o dispută cu Moscova, în contextul unei pieţe a gazelor şi aşa volatile, transmite Bloomberg.

Conform unei noi legi, care a fost publicată la jumătatea lunii octombrie în Monitorul Oficial şi care a intrat în vigoare imediat, se introduce o taxă de 20 de leva (10,76 dolari) pentru fiecare megawatt oră de gaz provenit din Rusia. Este echivalentul a aproximativ 20% din preţul de referinţă la gaze naturale la Bursa de la Amsterdam.

Chiar dacă Bulgaria nu importă gaze din Rusia pentru nevoile proprii, este o rută semnificativă pentru gazele pe care Rusia le mai trimite prin conductă spre Europa, după reducerile masive din 2022. Aproape jumătate din gazele naturale livrate de Rusia prin conducte intră în Bulgaria din Turcia via conducta TurkStream, pentru a fi livrate mai departe în Ungaria, Serbia şi alte părţi din Europa de Sud.

Grupul rus Gazprom nu a comentat decizia autorităţilor de la Sofia, însă ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a cărui ţară beneficiază de o mare parte din gazele naturale ruseşti care trec prin Bulgaria, a criticat decizia ca fiind „inacceptabilă”. „Ca o ţară membră a Uniunii Europene să ameninţe aprovizionarea cu gaze a altui stat membru este contrar solidarităţii europene, regulilor şi este inacceptabil”, a spus Szijjarto în timpul vizitei la Moscova din octombrie, unde a participat la o conferinţă pe energie.

Actul normativ este destinat implementării sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană ca răspuns la invadarea Ucrainei. Printre obiectivele legii se numără „o taxare corectă a profiturilor făcute pe teritoriul statului şi creşterea veniturilor la buget”, potrivit parlamentarilor care au elaborat actul normativ.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Partenerii noștri