Bulgaria a introdus o taxă pentru gazele ruseşti care trec pe teritoriul său

Data publicării:
conducte cu gaze naturale
Decizia autorităţilor de la Sofia creează noi incertitudini pe piaţă. FOTO: Shutterstock

Bulgaria a introdus o taxă pentru gazele naturale ruseşti care tranzitează pe teritoriul său, ceea ce i-a făcut pe traderi să se întrebe dacă nu cumva decizia autorităţilor de la Sofia va declanşa o dispută cu Moscova, în contextul unei pieţe a gazelor şi aşa volatile, transmite Bloomberg.

Conform unei noi legi, care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial şi care a intrat în vigoare imediat, se introduce o taxă de 20 de leva (10,76 dolari) pentru fiecare megawatt oră de gaz provenit din Rusia. Este echivalentul a aproximativ 20% din preţul de referinţă la gaze naturale la Bursa de la Amsterdam.

Chiar dacă Bulgaria nu importă gaze din Rusia pentru nevoile proprii, este o rută semnificativă pentru gazele pe care Rusia le mai trimite prin conductă spre Europa, după reducerile masive din 2022. Aproape jumătate din gazele naturale livrate de Rusia prin conducte intră în Bulgaria din Turcia via conducta TurkStream, pentru a fi livrate mai departe în Ungaria, Serbia şi alte părţi din Europa de Sud.

Decizia autorităţilor de la Sofia creează noi incertitudini pe piaţă

Decizia autorităţilor de la Sofia creează noi incertitudini pe o piaţă deja agitată. Cotaţiile la gaze în Europa au crescut în ultimele zile după ce au crescut ameninţările la adresa livrărilor de gaze la nivel mondial, inclusiv de pe urma războiului Israel-Hamas, a grevelor potenţiale la facilităţile de export de gaze lichefiate din Australia şi a suspiciunilor de sabotaj la o conductă de gaze din Marea Baltică.

Grupul rus Gazprom nu a comentat decizia autorităţilor de la Sofia însă ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a cărui ţară beneficiază de o mare parte din gazele naturale ruseşti care trec prin Bulgaria a criticat decizia ca fiind „inacceptabilă”.

„Ca o ţară membră a Uniunii Europene să ameninţe aprovizionarea cu gaze a altui stat membru este contrar solidarităţii europene, regulilor şi este inacceptabil”, a spus Szijjarto vineri de la Moscova, unde participă la o conferinţă pe energie.

Noua taxă introdusă de Bulgaria, care include o excepţie pentru gazele comprimate transportate în containere speciale, se va aplica operatorilor de reţea şi importatorilor de gaze, dar deocamdată nu este clar cum îi va afecta pe ceilalţi participanţi de pe piaţă.

Actul normativ este destinat implementării sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană ca răspuns la invadarea Ucrainei. Printre obiectivele legii se numără „o taxare corectă a profiturilor făcute pe teritoriul statului şi creşterea veniturilor la buget”, potrivit parlamentarilor care au elaborat actul normativ.

Partenerii noștri
Playtech
Temperatura ideală în dormitor pe timpul nopții, potrivit specialiștilor. Câte grade trebuie să ai în cameră
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cum văd investitorii piața imobiliară din România. Ce orașe devin atractive și cum vor evolua chiriile
Newsweek
Data când pensia intră pe card în ianuarie, schimbată. Pensionarii iau banii cu 2 zile mai devreme
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Imagini emoționante cu o balenă care își împinge puiul mort. Este a doua oară când i se întâmplă
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...