Live

Salvini spune că aeroporturile din Italia nu vor primi zboruri charter neautorizate care transportă migranţi

Data publicării:

Ministrul italian de Interne Matteo Salvini a anunţat că Italia nu are aeroporturi disponibile pentru primirea de avioane charter neautorizate care ar aduce migranţi din Germania, relatează Reuters, citată de News.ro.

Cele două ţări negociază o înţelegere conform căreia Germania ar trimite înapoi în Italia migranţi care deja au cerut azil acolo, însă un acord încă nu a fost semnat.

Potrivit La Repubblica, agenţia germană pentru refugiaţi a trimis numeroase scrisori la migranţi, în care le-au oferit informaţii despre un transfer înapoi în Italia, posibil cu zboruri charter. Un prim astfel de transfer ar urma să aibă loc la 9 octombrie.

Dacă cineva, la Berlin sau la Bruxelles, se gândeşte să aducă zeci de imigranţi în Italia cu zboruri charter neautorizate, ar trebui să ştie că niciun aeroport nu este şi nu va fi disponibil. Vom închide aeroporturile, aşa cum am procedat cu porturile”, a precizat Salvini, într-un comunicat.

Italia a devenit ruta principală către vestul Europei pentru zeci de mii de migranţi veniţi pe calea mării, de când cealaltă rută, din Turcia în Grecia, a fost blocată în mare parte în 2016.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri