Live

Rusia amplasează rachete nucleare Iskander în enclava Kaliningrad

Data actualizării: Data publicării:

Rusia a instalat sisteme avansate de rachete Iskander cu potenţial nuclear în enclava Kaliningrad, de la Marea Baltică, a anunţat Ria Novosti, potrivit news.ro.

Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei de apărare din Duma de stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat luni că sistemul de rachete Iskander a fost trimis în Kaliningrad, fără a preciza numărul acestora sau pentru cât timp au fost trimise în regiune.

„Da, au fost instalate”, a spus el, conform RIA Novosti. „O infrastructură militară străină devine automat o ţintă prioritară”, a adăugat Şamanov.

Sistemul mobil de rachete balistice Iskander, denumit de NATO SS-26 Stone a înlocuit rachetele sovietice Scud. Cele două rachete au o rază de acţiune de 500 de kilometri şi pot avea focoase convenţionale sau nucleare.

Cu alte ocazii, Rusia a transmis că precedentele amplasări de rachete Iskander în Kaliningrad au fost temporare şi au constituit un răspuns la forţele amplasate de SUA în regiunea baltică.

Washingtonul a apreciat că amplasarea unor astfel de sisteme de rachete în apropierea statelor baltice şi a Poloniei este destabilizatoare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri