Live

România a cumpărat măşti faciale de peste 270 de milioane de euro. Pe ce loc suntem în UE la importul de măști

Data publicării:
Importul de măști faciale în UE, semestrul I 2020. Sursa: Eurostat

România a importat măşti faciale în valoare de 272 milioane de euro în primul semestru al acestui an, situându-se pe locul 10 în UE, arată datele publicate marţi de Eurostat și consultate de Agerpres. Țara noastră este devansată doar de Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia și Spania.

Valoarea importurilor de măşti ale UE a crescut cu 1.800% în primele şase luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 800 milioane de euro, până la 14 miliarde de euro, în contextul pandemiei, potrivit datelor Eurostat.

Țările membre UE cu o populaţie mare au importat mai multe măşti decât cele cu o populaţie mai mică. Totuşi, datele per capita privind importurile de măşti arată diferenţe remarcabile între statele membre.

Luxemburg, unde există o politică guvernamentală de distribuire la nivel naţional de măşti, are de departe cele mai mari importuri per capita de măşti sanitare din UE, cu o valoare a importurilor de 121 euro pe cap de locuitor. Urmează, la distanţă, Belgia, Germania şi Franţa care sunt singurele ţări unde importurile per capita au fost mai mari de 50 de euro.

În schimb, importurile au fost mai mici de 10 euro pe cap de locuitor în Cipru, Polonia, Suedia, Croaţia, Grecia şi Bulgaria. După acest indicator, România se situează în a doua jumătate a clasamentului, cu importuri per capita de măşti facile în valoare de 14 euro, devansând Danemarca cu 12 euro pe cap de locuitor.

China a fost principalul partener al UE când vine vorba de importurile de măşti faciale, furnizând 92% dintre măştile importate de blocul comunitar în primul semestru din 2020, în creştere cu 30 de puncte procentuale comparativ cu situaţia din primul semestru din 2019. 

Câți bani s-au cheltuit pe cap de locuitor în UE pentru importul de măști faciale, semestrul I 2020. Sursa: Eurostat

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Dacă aș fi președintele României asta aș face!” A spus-o pe șleau, în direct la TV. Reacție imediată: ”Eu l-aș vota”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

O nouă mutație a coronavirusului a fost clasificată ca „variantă de interes”. JN.1 se răspândește rapid pe glob

Partenerii noștri