Live

Reuniune de criză a guvernului Boris Johnson: Brexit și noua tulpină de COVID pun presiuni uriașe pe aprovizionare

Data actualizării: Data publicării:
Boris Johnson va avea o ședință de criză din cauza COVID și Brexit. Foto: GettyImages

Premierul britanic Boris Johnson va prezida astăzi o reuniune de criză consacrată aprovizionării Regatului Unit după decizia mai multor ţări de a suspenda transporturile din cauza noii tulpini de coronavirus considerată de Londra ca „scăpată de sub control”.

„Prim-ministrul va conduce luni o reuniune COBR (pentru situaţii de criză) pentru a discuta despre situaţia referitoare la deplasările internaţionale şi în special fluxul regulat de mărfuri spre şi dinspre Regatul Unit”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street duminică seară.

„Alte reuniuni vor mai avea loc şi luni dimineaţă pentru a se asigura că sunt puse în aplicare planuri solide”, a adăugat el, citat de Agerpres.

Ca numeroase alte ţări europene, Franţa, vecinul imediat al Regatului Unit, a decis duminică să suspende pentru 48 de ore orice deplasări dinspre teritoriul britanic, după apariţia acestei variante de coronavirus care ar fi cu 70% mai contagioasă.

Decizia intervine după măsuri similare luate de Belgia, Olanda, Italia, Germania sau Irlanda, manifestare a sentimentului de îngrijorare care a cuprins Europa.

Închiderea portului Dover într-un moment neprielnic pentru Brexit

Aglomerație în portul Dover. Foto: Profimedia

Astfel, portul Dover (sud-est), principalul port englez al Canalul Mânecii, a anunţat închiderea pentru trafic „până la noi ordine”.

Potrivit asociaţiei transporturilor rutiere britanice, circa 10.000 de camioane de mare tonaj tranzitează zilnic prin acest port.

Această închidere intervine într-un moment complet nepotrivit, pentru că porturile engleze cunosc în prezent un trafic masiv, cauzând uneori întârzieri şi blocaje rutiere pe drumurile spre port, numeroase firme pregătindu-se pentru ieşirea Regatului Unit din UE pe 31 decembrie seara.

Cu zece zile înainte de termen, negocierile comerciale post-Brexit din Londra şi Bruxelles nu s-au încheiat şi, în cazul unui eşec, introducerea de cote şi taxe vamale stârneşte temeri cu privire la aprovizionarea ţării.

„Ne aşteptăm la perturbări importante în zonă”, a scris pe Twitter ministrul transporturilor, Grant Shapps, adăugând că se lucrează la „măsuri de urgenţă” pentru a minimaliza impactul.

Noua tulpină de coronavirus a dus la restricții mai dure în Londra și sud-estul Angliei

Noua tulpină de SARS-CoV-2 a determinat guvernul britanic să introducă de urgenţă măsuri de izolare duminică pentru 16 milioane de locuitori din Londra şi sud-estul Angliei, constrânşi să renunţe la vizitele de Crăciun.

„Din păcate noua tulpină este în afara controlului. Trebuie să reluăm controlul şi singurul mod de a-l face este de a restricţiona contactele sociale”, a declarat duminică ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, pentru postul Sky News.

„Va fi greu să o ţinem sub control până când nu va fi implementat un vaccin”, a adăugat el, lăsând să se înţeleagă că restricţiile ar putea dura cel puţin „două luni”.

Regatul Unit, una din ţările cele mai grav afectate din Europa cu peste 67.000 de morţi şi un record de 36.000 de cazuri înregistrate duminică, a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii despre răspândirea mai rapidă a noi tulpini de coronavirus.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Brexitul a costat-o pe Marea Britanie 24 de miliarde de lire sterline, plus alte datorii de miliarde de euro

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Rusia a recrutat un parlamentar irlandez ca agent de propagandă al Kremlinului. GRU a folosit o „capcană de miere”

Partenerii noștri