Live

VIDEO. Rețea de trafic de imigranți, oprită. Cum se organiza transferul refugiaților

Data actualizării: Data publicării:

Afacere de milioane de euro, cu refugiaţi şi percheziţii simultane pe care le fac anchetatorii şi la noi, la Timişoara, şi în Germania. O veritabilă reţea de traficanţi care aduceau refugiaţi din Turcia până în Germania şi Marea Britanie şi din care ar face parte mai mulţi români. Ar fi trecut ilegal spre Occident 2000 de oameni şi pentru fiecare ar fi luat cel puţin 4.000 de euro.

Mai mulţi suspecţi au fost ridicaţi şi duşi la DIICOT Timişoara, pentru a fi audiaţi.

Anchetatorii l-au capturat şi pe unul dintre liderii grupării din România. Reţeaua era foarte bine organizată, de la racolarea celor care se ocupau de migranţi, până la transportul şi cazarea acestora. Refugiaţii erau introduşi fraudulos în România, din Serbia și transportați până la Timișoara, unde erau cazați la diferite pensiuni din zonă, până când venea momentul să fie transportaţi mai departe.

Fiecare din segmentele filierei era coordonat de către un conducător zonal, toţi cetăţeni arabi, care îşi contactau "subordonaţii" doar prin aplicaţii online. Liderii din Serbia şi România stabileau data şi ora transferului, peste fâşia verde, folosind numai aplicaţii mobile, precum Whatsapp sau Viber.

Pentru a nu fi depistaţi, membrii grupării foloseau tot felul de strategii şi aveau dispozitive tehnice de ultimă generaţie, aplicaţii mobile greu de urmărit, GPS-uri, dar şi maşini cu numere de înmatriculare din diferite ţări. Tot prin aplicaţii erau transmise locaţiile, la trecerea frontierei. În timp ce traversau graniţa, membrii reţelei închideau însă telefoanele, astfel că, în cazul în care cineva era prins, locaţiile să nu rămână în memoria dispozitivelor. Odată ajunşi peste frontieră, transfugii erau preluaţi rapid cu diferite mijloace de transport.

În România, acţiunea a fost organizată de procurorii antimafia, ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie şi de la Crimă Organizată.

Este o echipă comună de anchetă cu autoritățile germane și britanice. E implicat un contingent de la Europol. Undeva spre 45 de transporturi de migranți pe ruta de Turcia, Bulgaria, Serbia, România, Germania și până în Anglia. Este o acțiune importantă pentru că încercăm să stopăm fenomenul încă de la început, pentru a nu ajunge în situația dificilă din alte țări ”, afirmă Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT.

În Germania, percheziţiile au fost făcute de ofiţeri ai Bundeskriminal Amt, secţie a poliţiei specializată pe combaterea criminalităţii organizate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Bosch anunță concedieri masive. Sunt așteptate mișcări sindicale puternice

Partenerii noștri