Percheziţii în România şi în Germania, într-un dosar privind traficul de migranţi

Data publicării:
Migrants Continue To Pour Through The Greek Port Of Piraeus
Foto: Guliver/GettyImages

Zeci de percheziţii au loc miercuri în România şi Germania, simultan, la persoane suspectate că aduceau migranţi din Orientul Mijlociu şi îi călăuzeau până în Germania, scrie News.ro. Conform anchetatorilor, reţeaua acţiona pe ruta Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania, traseu pe care, în anul 2017, au fost transportate mai multe grupuri de transfugi. Ca să ajungă în vestul Europei, migranţii plăteau traficanţilor sume cuprinse între 4.000 şi 5.000 de euro de persoană.

Migrants Continue To Pour Through The Greek Port Of Piraeus
Foto: Guliver/GettyImages

Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, membrii reţelei aduceau migranţi din Orientul Mijlociu, în România, apoi îi călăuzeau până în Germania.

Procurori ai DIICOT Timişoara, ofiţeri DGA şi ofiţeri de la Crima Organizată au descins la locuinţele mai multor suspecţi, dar şi la câteva pensiuni din Timişoara unde se bănuieşte că ar fi cazaţi migranţi sau unde în trecut au fost cazaţi. La rândul lor, ofiţeri ai BKA (Bundeskriminal Amt) fac percheziţii la adrese din Germania.

Conform anchetatorilor, reţeaua acţiona pe ruta Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania, traseu pe care, în anul 2017, au fost transportate mai multe grupuri de transfugi. Ca să ajungă în vestul Europei, migranţii plăteau traficanţilor sume cuprinse între 4.000 şi 5.000 de euro de persoană.

Reţeaua era bine organizată, pe diverse paliere de racolare, îndrumare, cazare şi transport, iar pentru a nu fi depistaţi membrii grupării foloseau tot felul de metode, dispozitive tehnice de ultimă generaţie, aplicaţii mobile greu de urmărit, GPS-uri, maşini cu numere de înmatriculare din diferite ţări.

La transferul migranţilor peste frontieră, din Serbia către România, locaţiile erau transmise prin aplicaţii precum Whatsapp sau Viber. Apoi, pe tot parcursul tranzitării graniţei, telefoanele erau închise pentru a nu fi înregistrată vreo locaţie în memoria dispozitivelor, în cazul în care cineva era prins.

Fiecare dintre segmentele naţionale ale filierei era coordonat de către un lider zonal, toţi cetăţeni arabi, care îşi contactau „subordonaţii” doar prin aplicaţii online.

Transporturile de migranţi erau pregătite în amănunt. Liderii din Serbia şi România stabileau data şi ora transferului, peste fâşia verde, folosind exclusiv Whatsapp sau Viber, apoi, odată ajunşi peste frontieră, transfugii erau preluaţi rapid de diferite mijloace de transport.

În Timişoara, migranţii erau cazaţi la diferite pensiuni din oraş, unde nu li se solicitau documente, iar dacă erau prinşi de poliţişti trebuia să ceară azil în România.

Datorită faptului că cererile de azil se judecă pe parcursul mai multor luni, membrii grupării aveau timp suficient la dispoziţie să organizeze transportul transfugilor peste graniţă, în Ungaria, iar de acolo mai departe către destinaţia finală, Germania.

Mai mulţi suspecţi urmează să fie ridicaţi şi vor fi duşi la audieri la sediul DIICOT Timişoara.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”