Live

Reacția Comisiei Europene la plângerea penală înregistrată pe numele lui Timmermans și Jourova

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Oficialii europeni pot fi anchetați doar de către Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene, se arată într-un răspuns al Comisiei Europene pentru Digi24, după ce ieri a apărut informația cu privire la plângerea penală înregistrată la Secția privind investigarea magistraților de la București pe numele lui Frans Timmermans și Vera Jourova.

FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Am aflat din presă că autoritățile române au lansat o anchetă penală împotriva mai multor oficiali ai Comisiei pentru că și-au făcut treaba.

Chiar dacă nu comentăm procedurile judiciare naționale, dorim să reamintim că autoritățile române nu au nicio jurisdicție în această privință. Toți oficialii Comisiei își îndeplinesc atribuțiile oficiale se încadrează numai sub jurisdicția Curții Europene de Justiție a UE și sunt protejați de către protocolul privind imunitățile și privilegiile din tratatul de aderare aprobat de toate țările membre, inclusiv de către România.

Vă reamintim: Comisia și-a exprimat marea îngrijorare cu privire la statul de drept din România chiar ieri”, se arată în răspunsul Comisiei Europene pentru Digi24.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a oferit câteva explicații, fiind întrebat despre acest subiect de un jurnalist.

Secția pentru anchetarea magistraților a înregistrat o plângere penală adresată de site-ul Lumea Justiției (luju.ro) în care sunt vizați nici mai mult nici mai puțin decât Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, comisarul european pe Justiție Vera Jourova, Augustin Lazăr, procurorul general al României, dar și Angela Cristea, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România.

De asemenea, plângerea îi vizează și pe cei care au tehnoredactat ultimul raport MCV, cel din 13 noiembrie 2018.

Toți aceștia „vor trebui să se prezinte (...) ca să dea cu subsemnatul”, mai scriu cei de la luju.ro.

Potrivit sursei citate, ei sunt acuzați de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual și comunicare de informații false.

Denunțul a fost formulat pe 30 ianuarie 2019.

Potrivit luju.ro, oficialii europeni pot fi anchetați de SIIJ deoarece în art. 10 alin. (1) din Cod penal scrie că „Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, contra statului român, contra unui cetățean român ori a unei persoane juridice române.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vera Jourova, interviu pe final de mandat la Bruxelles: Elon Musk este „promotorul răului” și „amplifică ura”

Franţa, Germania şi Polonia sunt ţinte constante ale dezinformării ruse, spune comisarul european Vera Jourova

Augustin Lazăr, despre brățările dacice: „Comunitatea ştiinţifică serioasă nu are niciun fel de dubii cu privire la autenticitatea lor”

Campanie la Bruxelles pentru interzicerea PFAS: ONG-urile de mediu au identificat substanțe toxice în sângele politicienilor UE

Partenerii noștri