Live

Protest inedit. „Adevărul gol-goluț” în Parlamentul britanic

Data actualizării: Data publicării:

12 oameni au fost arestaţi, după ce au protestat, luni, aproape dezbrăcaţi în Parlamentul Britanic, în timp ce avea loc o nouă dezbatere despre Brexit. Activişti pentru mediu, protestatarii au vrut să le atragă atenţia aleşilor, dar şi britanicilor în general, că în timp ce agenda publică este ocupată de luni bune doar de despărţirea de Uniunea Europeană, se întâmplă lucruri mult mai grave, cum a r fi schimbările climatice.

Aflaţi în tribuna publicului, oamenii s-au dezbrăcat şi s-au lipit de peretele de sticlă care îi protejează pe parlamentari de cei care vor să asiste la dezbateri. Desigur, dezbaterile s-au întrerupt şi au fost reluate abia după câteva minute, când poliţia a reuşit să îndepărteze activiştii. Aceştia au fost arestaţi pentru atenat la pudoare.

Este vorba de activişti ai grupării Extinction Rebellion, care militează pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.  Ei au organizat protestul în Camera Comunelor a Parlamentului britanic, dezbrăcându-se aproape complet, în timp ce parlamentarii dezbăteau amendamentele privind Brexitul.

Fotografiile postate pe reţelele sociale arată 11 protestatari ai grupării care stau în galeria dedicată publicului, dezbrăcaţi aproape complet, cu mesaje de protest inscripţionate pe corp. Iată reacțiile parlamentarilor:

Parlamentarul conservator James Heappey a afirmat pe Twitter: „Parlamentul tocmai a devenit mai nebun”.

Totul a început când laburistul Peter Kyle deschidea dezbaterea pe tema unei moţiuni pe care a depus-o. „Acest parlament a respins acordul iar şi iar”, a afirmat el. După ce protestatarii şi-au făcut simţită prezenţa, el a continuat: „Adevărul gol-goluţ, domnule preşedinte...”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri