Live

Portugalia a înregistrat în ianuarie aproape jumătate din numărul total de decese Covid-19 din țară

Data actualizării: Data publicării:
Medic într-un salon ATI, unde sunt tratați pacienti în stare gravă. Foto: Profimedia Images

Portugalia a raportat în luna ianuarie aproape jumătate din numărul total de decese provocate de Covid-19, statistică ce subliniază gravitatea situației pandemiei în această țară, transmite Reuters.

În ultimele săptămâni, spitalele din Portugalia, țară cu doar 10 milioane de locuitori, par în pragul colapsului, ambulanțele ajungând să stea la rând cu orele din cauza lipsei de paturi iar unele unități medicale rămânând fără spații în care să poată ține pacienții decedați.

Autoritățile portugheze au anunțat sâmbătă că mai aveau disponibile pe teritoriul țării doar șapte din cele 850 de paturi de la terapie intensivă, pentru cazurile de Covid-19.

Oficialii dau vina pentru numărul mare de infectări și decese pe varianta britanică a coronavirusului, recunoscând însă că relaxarea restricțiilor în timpul sărbătorilor de iarnă a condus și ea într-o oarecare măsură la situația actuală.

Portugalia, care a raportat până acum 711.018 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 12.179 de decese asociate, are cele mai ridicate rate pe ultimele şapte zile la numărul de locuitori, la ambele capitole.

Din numărul total de cazuri de infecții, 43% au fost înregistrate doar în luna ianuarie.

Astfel, pentru majoritatea portughezilor, vaccinare împotriva coronavirusului este lumina de la capătul tunelului. Cu toate acestea, până acum, doar aproximativ 70.000 de persoane au fost vaccinate cu ambele doze.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 130 de hamsteri au evadat din cuști în timpul unui zbor. Avionul a rămas blocat pe aeroportul din Portugalia

MAE avertizează românii care călătoresc în Portugalia: A fost emisă o alertă de furtuni

Sandra Maximiano, președinte ANACOM Portugalia: "Cred că DIGI va avea un rol important pentru o concurență bună"

Digi a lansat oficial serviciile pe a patra piață, in Portugalia

Partenerii noștri