Live

Popularii spanioli recâştigă Primăria Madridului cu ajutorul liberalilor şi a extremei drepte

Data publicării:
După ce a obţinut o parte importantă din fondul UE de revenire după criza coronavirusului, Spania se confruntă cu o problemă neobişnuită, cum să folosească toţi aceşti bani. FOTO: Guliver/GettyImages

Partidul Popular spaniol (PP) a recâştigat sâmbătă Primăria capitalei Madrid după ce timp de trei ani aceasta a fost condusă de socialişti. Victoria a fost posibilă după ce popularii au încheiat cu liberalii formaţiunii Ciudadanos un pact, sprijinit şi de formaţiunea de extremă-dreapta Vox. Înțelegerea a fost atacată de socialişti care au spus că este un acord „absolut lamentabil”, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

José Luis Martínez-Almeida, capul de listă al PP la alegerile municipale, va fi primar al Madridului, în timp ce postul de viceprimar îi revine candidatei partidului Ciudadanos, Begońa Villacís.

Întrucât PP şi Ciudadanos nu au majoritate, popularii au negociat cu partidul de extremă dreapta Vox pentru a obţine sprijinul celor patru consilieri municipali ai acestuia, deşi Ciudadanos a refuzat să discute cu Vox. Însă faptul că liberalii au acceptat susţinerea extremei drepte, deşi declarativ insistă că s-au înţeles numai cu popularii, nu este ceva nou, aceeaşi formulă politică fiind folosită în luna ianuarie pentru formarea guvernului regional din Andaluzia.

Probleme pentru liberalii din Ciudadanos în noul grup din care fac parte, Renew Europe

Partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron a avertizat vineri formaţiunea Ciudadanos, care face parte din noul grup Renew Europe, grup impulsionat de liderul de la Elysee în Parlamentul European (PE), că ar putea suporta „consecinţe” pentru formarea unor alianţe pe plan local în Spania cu formaţiunea de extremă-dreapta Vox.

„La nivel local, alianţele cu extrema dreaptă, indiferent cine ar fi ea, nu corespund valorilor noastre (...) Vor trebui să existe consecinţe la nivelul grupului (Renew Europe)”, a atenţionat un purtător de cuvânt al Ministerului francez pentru Afaceri Europene, declaraţie în urma căreia liderul partidului Vox, Santiago Abascal, a criticat pe Twitter „intervenția umilitoare” a preşedintelui Macron, care „tratează Spania ca şi când ar fi o provincie franceză”.

Vicepremierul socialist spaniol, Carmen Calvo, a calificat drept „absolut lamentabil” acordul încheiat sâmbătă de populari cu extrema dreaptă. Alegerile locale din aprilie au fost câştigate de lista condusă de actualul edil socialist al Madridului, Manuela Carmena, care însă nu a obţinut majoritatea în consiliul municipal.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul European a ajuns la un acord politic pentru aprobarea noii echipe a Comisiei Europene. Când va fi validarea

A murit fostul vicecampion mondial la box Marian Velicu. Fostul pugilist avea 47 de ani

Renew pierde din nou europarlamentari - formațiunea ANO din Cehia anunță că se retrage din grupul european

Grupul eurosceptic ECR, care include AUR și partidul Giorgiei Meloni, a depășit Renew și a devenit a treia forță politică din PE

Partenerii noștri