Live

Pilot reţinut după ce s-a urcat băut la manşă

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Un pilot al companiei aeriene portugheze TAP a fost interpelat vineri seară pe aeroportul german Stuttgart, după ce s-a constatat că el s-a prezentat la zbor în stare de ebrietate, iar cursa ce urma să decoleze către Lisabona a fost astfel anulată, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Un angajat al aeroportului a observat că bărbatul, un copilot în vârstă de 40 de ani, mirosea a alcool şi avea un mers nesigur. Prin urmare, a fost alertată poliţia, care a intrat în cabina de pilotaj în timp ce respectivul pilot pregătea avionul pentru decolare. Poliţiştii germani au confirmat că el se afla într-o 'puternică stare de ebrietate' şi au decis să i se recolteze o probă de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Ulterior, Parchetul din Stuttgart l-a plasat în arest preventiv cu o cauţiune de 10.000 de euro pentru eliberare, suspendându-i de asemenea licenţa de pilotaj.

Zborul care avea ca destinaţie Lisabona a fost anulat, iar pasagerii au fost cazaţi la hotel şi au fost rerutaţi sâmbătă pe alte zboruri.

Sursa: Agerpres.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Germaniei vorbește despre influența externă în alegeri, la început de campanie electorală. „S-a văzut în România”

Preşedintele Germaniei dizolvă parlamentul şi fixează data alegerilor anticipate pentru 23 februarie

Cât de mult alcool e prea mult de Sărbători? Cum ne putem bucura de un pahar cu cei dragi, fără să facem excese

O amuletă misterioasă, descoperită în Germania, ar putea rescrie istoria creștinismului

Partenerii noștri