Live

Peste 50 de şcoli şi grădiniţe nu mai pot fi folosite, în urma cutremurului violent din Albania

Data publicării:
Foto: Mediafax

Cel puţin 52 de şcoli şi grădiniţe din Albania au suferit pagube importante în timpul cutremurului violent din 26 noiembrie şi nu mai pot fi utilizate, a anunţat duminică ministrul albanez al Educaţiei şi Sportului şi Tineretului, Besa Shahini.

În regiunea Durres, cea mai grav afectată de recentul seism, 16 şcoli şi grădiniţe care au suferite pagube necesită lucrări de reparaţii şi nu mai pot fi utilizate.

„În total, 23 de şcoli sunt grav sau uşor deteriorate în regiunea Tirana şi nu pot fi redeschise imediat. În Lezha şi Elbasan sunt zece, respectiv trei şcoli şi grădiniţe”, a precizat Shahini, citat de Agerpres.

Ministrul a anunţat suspendarea cursurilor în Durres şi Tirana până la 9 decembrie, respectiv 5 decembrie. În restul regiunilor, cursurile au fost reluate luni, a indicat Shahini.

Ministrul a precizat că decizia de suspendare a cursurilor se aplică şi în cazul unităţilor de învăţământ private.

Seismul cu magnitudinea 6,4, cel mai puternic înregistrat în aproape un secol în această regiune din Balcani, s-a produs marţi înainte de zori. Clădiri întregi s-au prăbuşit, prinzând victimele sub munţi de dărâmături. Oraşele Durres şi Thumane, situate în apropiere de Tirana, au fost cele mai afectate.

Citește și Premierul Albaniei le-a mulţumit personal salvatorilor români: "Nimeni din această ţară nu va uita ce aţi făcut"

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ne-a costat un miliard de euro și a ajuns adăpost de câini”. Centrele de migranți deschise de Italia în Albania sunt goale

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

UEFA a sancționat Serbia pentru comportamenul fanilor săi la două meciuri din Liga Națiunilor. Care sunt acuzațiile

Fostul președinte și premier albanez Ilir Meta a fost arestat. Este acuzat de fraudă și spălare de bani

Partenerii noștri