Live

Persoanele care intră în Danemarca trebuie să prezinte un test COVID negativ

Data publicării:
Foto: Profimedia

Danemarca a anunţat joi că persoanele care intră pe teritoriul său vor trebui să prezinte un test Covid negativ, chiar dacă sunt vaccinate, relatează AFP.

Toţi străinii şi nerezidenţii care doresc să intre în ţară vor fi obligaţi să prezinte un test PCR negativ de mai puţin de 72 de ore sau un test antigen de mai puţin de 48 de ore, a indicat Ministerul danez al Sănătăţii, într-un comunicat.

Această măsură va intra în vigoare din 27 decembrie până cel puţin la 17 ianuarie 2022 şi survine în urma unor anunţuri similare făcute de ţări vecine în ultimele zile, în special Suedia şi Finlanda.

Persoanele recuperate de COVID-19 şi copiii vor fi scutiţi de această măsură. Rezidenţii danezi care se întorc în ţară trebuie să facă un test cu 24 de ore înainte sau după întoarcerea lor.

Nerespectarea acestor reguli va duce la o amendă de 3.500 de coroane daneze, aproximativ 470 de euro.

Danemarca lucrează pentru a limita o creştere fără precedent a contaminărilor în ultimele săptămâni, potrivit sursei citate de Agerpres.

Numărul de cazuri noi a crescut cu 50% săptămâna trecută faţă de săptămâna precedentă, potrivit autorităţilor sanitare.

Ministrul danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, a declarat marţi că varianta Omicron, extrem de contagioasă, este de acum dominantă în ţară, deoarece autorităţile au anunţat un număr record de 13.558 de cazuri în 24 de ore.

Danemarca, care are 5,8 milioane de locuitori, a raportat un total de 673.807 de cazuri de contaminare şi 3.173 de decese legate de coronavirus de la începutul pandemiei.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulți bani în apărarea Groenlandei, după ce Donald Trump a reafirmat dorința de a cumpăra teritoriul

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Partenerii noștri