Parlamentul portughez a respins bugetul de stat pe 2022, președintele cere dizolvarea și alegeri anticipate
Consiliul de Stat, organul consultativ al preşedintelui portughez Marcelo Rebelo de Sousa, a aprobat miercuri propunerea sa de dizolvare a parlamentului, după ce parlamentarii au respins săptămâna trecută proiectul guvernului privind bugetul de stat pe 2022. Decizia consiliului deschide astfel calea alegerilor anticipate.
Majoritatea membrilor consiliului au aprobat dizolvarea parlamentului, potrivit unui comunicat al biroului preşedintelui, care nu nu precizează însă când ar putea avea loc alegerile anticipate, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Rebelo de Sousa trebuie să semneze decretul de dizolvare a parlamentului, iar ziarul portughez Expresso a relatat că el are nevoie de timp pentru a reflecta asupra datei. Președintele s-a întâlnit cu principalele partide politice în weekendul trecut şi majoritatea i-au declarat că alegerile ar trebui să aibă loc în ianuarie.
Respingerea bugetului de către parlament nu declanşează automat alegeri, dar preşedintele, care urmează să se adreseze naţiunii joi seară, a avertizat înainte de vot că nu va avea altă opţiune.
Respingerea proiectului de lege a pus capăt efectiv celor şase ani de relativă stabilitate sub prim-ministrul socialist Antonio Costa.
Tot miercuri, ministrul economiei Pedro Siza Vieira declara pentru Reuters că alegerile anticipate par cea mai bună opţiune pentru a pune capăt impasului şi nu ar submina angajamentul guvernului de a îndeplini obiectivele fiscale sau perspectivele de creştere.
Dar, potrivit analiştilor, doar alegerile nu ar putea rezolva impasul politic, deoarece pare dificil pentru orice partid sau alianţă cunoscută să obţină o majoritate stabilă de locuri în parlament.
Sondajele de opinie arată că sprijinul pentru socialişti s-a schimbat puţin faţă de 36% din voturi obţinute la ultimele alegeri naţionale din 2019, iar social-democraţii sunt pe locul doi, cu aproximativ 27%.
Sprijinul pentru aliaţii de stânga ai socialiştilor, care au respins bugetul împreună cu toate partidele de dreapta, apare în sondaje cu o singură cifră şi probabil că ei vor pierde locuri, în timp ce extrema-dreaptă Chega s-ar putea plasa ca al treilea cel mai puternic partid.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News