Parlamentarii estonieni votează pentru un nou preşedinte. A fost nominalizat un singur candidat
Parlamentarii estoni au fost convocaţi luni pentru a alege un nou preşedinte, cu un singur candidat pentru acest post în mare parte ceremonial, relatează DPA.
Alar Karis a fost singurul nominalizat la cea mai înaltă funcţie publică în ţara baltică membră a UE şi NATO.
Karis, directorul Muzeului Naţional eston, este candidatul coaliţiei de guvernare, formată din Partidul Reformei (liberal, centru-dreapta) şi Partidul de Centru (stânga populistă).
Aceste partide sunt cele două forţe politice principale în Estonia. Împreună, ele deţin 59 din cele 101 locuri ale parlamentului de la Tallinn (Riigikogu).
Nu era clar dacă Alar Karis va câştiga majoritatea celor două treimi necesare de voturi, adică sprijinul a 68 de parlamentari ai legislativului.
Dacă el nu reuşeşte să câştige majoritatea în votul secret, alte două runde de votare vor fi programate pentru marţi. Noi candidaţi pot fi nominalizaţi înainte de fiecare rundă.
Dacă aceste runde nu reuşesc să aibă ca rezultat alegerea unui nou şef de stat, preşedintele ar urma să fie ales de un organ electoral în care politicienii locali deţin majoritatea, potrivit Agerpres.
Postul este deţinut în prezent de Kersti Kaljulaid.
Publicul ar saluta ca ea să continue în funcţie pentru un al doilea mandat de cinci ani, potrivit sondajelor. Dar, deşi Kaljulaid este de asemenea dispusă să rămână şef al statului, ea nu beneficiază de suficient sprijin parlamentar.
Un sistem de vot complicat de calcule politice
În actualul peisaj politic al Estoniei, sprijinul este greu de obținut și ralierea în jurul unui candidat este și mai dificilă.
Guvernul de coaliție este format din doi foști rivali. Premierul Kaja Kallas, fostă europarlamentară, conduce Partidul Reformei de centru-dreapta. Ea cooperează cu partidul de centru-stânga al fostului premier Jüri Ratas.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News