Live

Papa Francisc: Izolarea în case este o şansă pentru redescoperirea vieţii de familie

Data publicării:

Oamenii ar trebui să folosească zilele în care se află în izolare forţată în locuinţe din cauza pandemiei de coronavirus pentru a se reconecta cu familia, a declarat papa Francisc într-un interviu publicat miercuri, citat de DPA.

Într-un interviu acordat ziarului italian La Repubblica, pontiful în vârstă de 83 de ani a deplâns modul în care "de multe ori familiile mănâncă împreună în mare tăcere", în timp ce părinţii se uită la televizor, iar copiii se joacă la telefoanele mobile. "Sunt ca nişte călugări, izolaţi unul de celălalt", a remarcat papa Francisc subliniind că "a ne asculta unii pe alţii este un lucru important pentru că aşa putem înţelege nevoile, eforturile, dorinţele celuilalt".

Suveranul pontif a îndemnat oamenii să "înţeleagă că bogăţia noastră se află în lucrurile mărunte", în "gesturi de tandreţe, afecţiune, compasiune, care sunt minimale şi tind să se piardă în anonimitatea vieţii de zi cu zi". "Spre exemplu, o masă caldă, o mângâiere, o îmbrăţişare, un apel telefonic" sunt gesturi care "dau înţeles vieţii şi care creează comuniune şi comunicare între noi", a adăugat papa, citat de Agerpres.

Din cauza pandemiei de coronavirus, evenimente papale obişnuite nu mai sunt deschise publicului în Piaţa Sf. Petru din Vatican, ci sunt transmise online. Totodată, Vaticanul a anunţat că toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui "se vor desfăşura fără prezenţa fizică a credincioşilor", o decizie fără precedent în vremurile moderne.

Duminică însă, papa Francisc a ieşit din izolare şi a făcut o vizită surpriză la două biserici din centrul pustiu al Romei, Bazilica Santa Maria Maggiore şi biserica Sf. Marcello, unde s-a rugat în faţa unui crucifix folosit într-o procesiune pe vremea în care ciuma a lovit Roma, în 1522. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, suveranul pontif s-a rugat pentru sfârşitul pandemiei şi pentru cei bolnavi, familiile acestora şi sănătatea personalului sanitar şi a lucrătorilor care au grijă de farmacii şi de magazinele cu alimente, pe fondul unei carantine la nivel naţional.

"L-am rugat pe Dumnezeu să oprească epidemia: Doamne, opreşte-o cu mâna ta. Pentru asta m-am rugat", a declarat papa pentru La Repubblica în legătură cu pelerinajul său de duminică.

Editor web: A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Papa Francisc dezvăluie că a fost ținta unui atentat sinucigaș. Când a avut loc incidentul

Papa Francisc critică dur băncile italiene: „Când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile”

Partenerii noștri