Live

Orban: „Ungaria şi UE ar putea face lucruri măreţe împreună dacă birocraţii de la Bruxelles ar reuşi să-şi stăpânească ungarofobia”

Data publicării:
Foto: Guliber / GettyImages

Ungaria şi Uniunea Europeană „ar putea realiza lucruri măreţe împreună dacă Bruxelles şi-ar stăpâni ungarofobia”, a afirmat premierul ungar Viktor Orban vineri, cu prilejul inaugurării unui centru de dans în cadrul programului Veszprem Balaton - capitală culturală europeană.

Premierul ungar a inaugurat Centrul de dans şi mişcare ActiCity, construit în cadrul manifestărilor prin care este marcat statutul oraşului şi al regiunii Balaton de capitală culturală europeană în 2023.

Viktor Orban le-a mulţumit UE şi „birocraţilor de la Bruxelles” pentru alegerea Veszpremului „şi, astfel, a Ungariei”.

Această performanţă arată că „Ungaria şi Bruxellesul ar putea face lucruri măreţe împreună dacă birocraţii de la Bruxelles ar reuşi să-şi stăpânească bine-dezvoltata ungarofobie”, a mai. declarat premierul ungar, potrivit MTI, preluată de Agerpres.

„Ce păcat că exemplul Veszpremului este excepţia şi nu regula”, a adăugat acesta.

El a amintit că „UE a fost creată ca o formă modernă de cooperare europeană pentru a obţine pacea şi prosperitatea”, dar astăzi „suntem afundaţi într-un război”, iar situaţia şi perspectivele economice sunt sumbre.

„Dacă Uniunea Europeană nu-şi poate îndeplini misiunea iniţială, la ce ajută?”, a comentat Orban, concluzionând că, în lipsa unui răspuns, „zilele minunatelor tradiţii şi programe cum este capitala culturală europeană sunt numărate”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri