Live

Opt țări europene, printre care și România, cer restricții pentru deplasarea diplomaților ruși în UE 

Data actualizării: Data publicării:
Expulzările de până acum au fost importante, dar amenințarea a rămas, se spune în scrisoarea semnată de miniștrii de externe. Sursa foto: Inquam Photos/Saul Pop

Opt tări europene, printre care și România, cer într-o scrisoare adresată șefului diplomației UE, Josep Borrell, să se interzică diplomaților ruși să se deplaseze liber în blocul european și să li se limiteze dreptul de a circula liber la țările în care sunt acreditați.

„Libera circulație a deținătorilor de pașapoarte diplomatice și de serviciu rusești, acreditați într-un stat gazdă, în tot spațiul Schengen, facilitează activitățile maligne”, potrivit scrisorii, din 11 iunie, informează Reuters.

Miniștrii susțin că informațiile, propaganda „sau chiar pregătirea actelor de sabotaj reprezintă principalul volum de muncă pentru un număr mare de „diplomați” ruși din UE”, și, deși expulzările de până acum au fost importante, amenințarea a rămas.

„Credem că UE ar trebui să urmeze cu strictețe principiul reciprocității și să limiteze circulația membrilor misiunilor diplomatice ruse și a membrilor familiilor acestora numai pe teritoriul unui stat acreditat”, au spus aceștia.

„Această măsură va restrânge semnificativ spațiul operațional pentru agenții ruși”, se adaugă în scrisoarea semnată de Cehia, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia și România.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Iranului se duce la Moscova. Se întâlnește cu Putin și semnează un acord de cooperare

Compania israeliană El Al a suspendat zborurile între Tel Aviv și Moscova din cauza riscurilor de siguranță aeriană

Rusia a arestat patru suspecți care ar fi implicați într-un plan ucrainean de asasinare a ofițerilor ruși de rang înalt

Rusia a declarat stare de urgență. Scurgeri masive de țiței în Marea Neagră, ca urmare a eșuării mai multor petroliere

Partenerii noștri