Live

Video&Foto O exploratoare a fost salvată pentru a doua oară din aceeași peșteră din Italia: operațiunea a durat 75 de ore

Data publicării:
Speoloaga italiană Ottavia Piana Foto: Profimedia

Speoloaga Ottavia Piana a fost transportată cu avionul la spital după o salvare complicată din adâncul unui sistem de peșteri din zona Bergamo din nordul Italiei, informează BBC.

Piana, în vârstă de 32 de ani, explorase o zonă nevizitată de nimeni anterior a peșterii Abisso Bueno Fonteno sâmbătă după-amiază, când o stâncă a cedat sub picioarele ei și a căzut de la 5-6 m, suferind răni la nivelul vertebrelor, coastelor, feței și genunchilor. Peste 150 de voluntari, conduși de Corpul de salvare alpină și în peșteri al Italiei, au luat parte la operațiune, iar targa care o transporta pe femeie a fost scoasă miercuri în jurul orei locale 03:00 (04:00 ora României).

Ottavia Piana este o speoloagă experimentată, iar aceasta a fost a doua oară în 17 luni când a fost salvată din sistemul de peșteri din nordul Italiei.

„Este obosită, epuizată și suferă... Am reușit”, a declarat Giorgio Pannuzzo, un voluntar de salvare care a fost cu ea în momentul accidentului de sâmbătă.

„Era un vânt înghețat chiar la intrare [în peșteră] și dacă ne-am fi oprit ar fi suferit și mai mult din cauza frigului. Așa că ne-am grăbit”, a declarat el pentru presa italiană.

Piana lua parte la un proiect de cartografiere a unei zone neexplorate până atunci din sistemul de peșteri Abisso Bueno Fonteno când a căzut.

Zona dintre lacul Iseo și lacul Endine cuprinde o rețea de peșteri, tuneluri și galerii subterane, dintre care majoritatea nu au fost niciodată explorate.

Salvatorii au vorbit despre o cursă contracronometru pentru a o scoate din cauza rănilor. Zeci de voluntari au făcut cu rândul pentru a-i căra targa și pentru a îndepărta numeroasele obstacole care le-au stat în cale.

Ei au fost nevoiți să navigheze prin tuneluri înguste și, uneori, să folosească mici încărcături explozive pentru a o scoate de acolo.

Serviciul de salvare alpină CNSAS a declarat că 159 de voluntari din 13 regiuni italiene au luat parte la operațiune. „Femeia rănită a fost monitorizată constant și asistată de un total de șase medici și opt asistente medicale”, a declarat acesta. „Operațiunea de salvare a continuat neîntrerupt timp de 75 de ore”.

În timpul operațiunii, Piana le-a spus medicilor că nu vrea să mai pună niciodată piciorul în peșteră.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un român a fost arestat în Italia, după ce a atacat un polițist cu un cuțit şi a furat sute de kilograme de măsline

Papa Francisc critică dur băncile italiene: „Când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile”

Furie în Italia, după ce președintele argentinian Javier Milei ar fi primit cetățenie italiană. „Discriminare intolerabilă”

Autorităţile de la Veneţia anunţă că vor dubla taxa de intrare pentru turişti în 2025

Partenerii noștri