Live

Nou avertisment al UE pentru Ungaria. Budapesta riscă suspendarea fondurilor europene

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Ungariei, în cadrul unei proceduri care poate duce la suspendarea sau reducerea anumitor fonduri plătite acestei ţări din cauza încălcării statului de drept.

Comisia consideră că Ungaria nu a depus măsurile corective adecvate, a spus executivul european într-un comunicat citat de AFP, potrivit Mediafax.

Bruxellesul a declanşat la sfârşitul lui aprilie acest mecanism de condiţionalitate împotriva Budapestei, nefolosit până acum în UE, din cauza preocupărilor privind utilizarea bugetului european de către Ungaria lui Viktor Orban, legate de condiţiile de atribuire a contractelor publice, de lipsa control şi transparenţă în utilizarea fondurilor şi deficienţe în lupta împotriva fraudei şi corupţiei.

Dar răspunsul Ungariei la scrisoarea iniţiind procedura a fost considerat insuficient, iar comisarul pentru buget, Johannes Hahn, a fost însărcinat miercuri să trimită o nouă scrisoare autorităţilor ungare.

Această scrisoare expune măsurile” (suspendarea sau reducerea anumitor fonduri europene) pe care Comisia intenţionează să le propună Consiliului - reprezentând statele membre -, potrivit executivului european care nu a dorit să le dezvăluie.

Guvernul ungar are la dispoziţie o lună pentru a răspunde şi a propune noi măsuri corective astfel încât să remedieze deficienţele identificate. În cazul în care reacţia ungară tot nu mulţumeşte Comisia, aceasta din urmă va supune Consiliului, care este responsabil pentru decizia finală, sancţiunea avută în vedere. Statele membre urmează să decidă cu majoritate calificată (cel puţin 15 state din 27 reprezentând 65% din totalul populaţiei UE).

Executivul european subliniază, totuşi, că rămâne deschis dialogului pentru a găsi soluţii.

Comisia şi Ungaria sunt, de asemenea, în discuţii pentru a debloca planul de redresare post-COVID-19 al acestei ţări, care prevede 5,8 miliarde de euro subvenţii ale UE - o sumă revizuită în scădere la sfârşitul lui iunie de la 7,2 miliarde de euro planificate iniţial.

Comisia a refuzat până în prezent să dea undă verde acestui plan din motive legate şi de situaţia statului de drept în această ţară. Fără un acord asupra Planului de Relansare şi Rezilienţă al Ungariei până la sfârşitul anului, 70% din subvenţii vor fi pierdute, mai scrie AFP.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Panouri fotovoltaice pentru familiile vulnerabile din România. Câți bani vor primi de la stat cei care se înscriu în program

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri